Va fi mai ușor să găsești parcare în București? Anunțul făcut de Nicușor Dan

Autor: Radu Țuțulan 17 oct. 2023 Știri auto

Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că se schimbă aplicația de Parking a municipalității, iar șoferii vor putea identifica mai ușor un loc de parcare în București.

Edilul General al Capitalei a anunțat lansarea noii versiuni a aplicației care te ajută să plătești parcarea în București.

Aceasta are și rolul de a te ajuta să identifici unde sunt locuri disponibile pentru a lăsa mașina.

Va fi mai ușor să găsești parcare în București?

Compania Municipală Parking a lansat o nouă versiune a aplicației de plată a parcărilor administrate de Primăria Capitalei. Noua aplicație conține o hartă interactivă a orașului care îi ajută pe utilizatori să identifice cele mai convenabile locuri de parcare în funcție de locul în care se află, precum și disponibilitatea acestora”, a anunțat Nicușor Dan pe contul său de Facebook.

Astfel, Nicușor Dan consideră că șoferii vor putea acum să găsească mau ușor un loc de parcare în București.

Captură de ecran, aplicația Parking București

În plus, noua aplicație va permite și plata simultană pentru mai multe mașini, fără a deține un cont.

Noua versiune permite plata parcării fără cont, achitarea în avans a taxei și plata simultană pentru mai multe mașini. Potrivit statisticilor Companiei Municipale Parking, procentul de utilizare a formelor digitale de plată a crescut în ultima perioadă cu 80%, ceea ce înseamnă că șoferii bucureșteni preferă să apeleze la acest tip de aplicații. Noua versiune a aplicației se poate descărca despre AppStore și Google Store”, a mai scris Primarul General.

Cât costă parcarea în București

Consiliul General al Capitalei (CGMB) a decis eliminarea tarifelor diferențiate în funcție de zona unde parchezi. Astfel, a fost impus un tarif unic, de 5 lei, în locul celor care variau între 2,5 lei și 10 lei.

Decizia administrației locale i-a nemulțumit, însă pe unii șoferi, care obișnuiau să își parcheze mașina în zonele „ieftine”. Aceștia ar trebui să achite acum 50 de lei pentru 10 ore, în loc de 25 de lei.

În schimb, pentru cei care parchează în centru, modificare înseamnă o ieftinire cu 50% a prețului pentru ora de parcare.

Noua aplicație, care se numește „Parking București”, oferă și abonamente:

  • 4 ore – 20 lei
  • 1 zi – 30 lei
  • 1 lună – 500 lei

Plata parcării se face de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 20:00.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide