Valabilitatea cursurilor de conducere se prelungește cu cel puțin trei luni

Autor: ProMotor 28 mai 2020 Știri auto
Valabilitatea cursurilor de conducere se prelungește cu cel puțin trei luni

Valabilitatea cursurilor de conducere se prelungește cu cel puțin trei luni. Guvernul a aprobat, miercuri, o hotărâre care prevede că se prelungește valabilitatea cursurilor de conducere a autovehiculelor cu echivalentul perioadei în care a acționat starea de urgență și starea de alertă.

Practic, cei care au finalizat cursurile de pregătire teoretică și practică pentru obținerea permisului auto se vor putea folosi de ele cu cel puțin 90 de zile în plus față de valabilitatea obișnuită, în contextul epidemiei de coronavirus. În mod normal, potrivit Codului Rutier, valabilitatea cursurilor de pregătire teoretică și practică pentru susținerea examenului auto este de un an de la data absolvirii unei școli de șoferi.

Cu cât se prelungește valabilitatea cursurilor de conducere?

„Valabilitatea cursului de pregătire teoretică și practică (pentru obținerea permisului de conducere – n.r.) se prelungește cu echivalentul perioadei în care a acționat starea de urgență, de asediu, de mobilizare, de alertă sau de război, care a avut ca efect suspendarea activității de examinare în vederea obținerii permisului de conducere”, se arată în hotărârea de Guvern adoptată miercuri. Pentru a intra în vigoare, documentul trebuie să fie publicat în Monitorul Oficial.

Practic, la valabilitatea normală de un an a cursurilor de conducere se va adăuga perioada de 60 de zile în care a fost instituită starea de urgență, plus perioada în care ne vom afla în starea de alertă (30 de zile sau mai mult).

Inițiatorii acestui proiect de hotărâre de Guvern spun că o astfel de modificare era necesară, având în vedere că, din cauza epidemiei de coronavirus, cei care erau programați să susțină examenul practic și teoretic pentru obținerea permisului de conducere nu au mai putut face acest lucru, independent de voința lor.

„În această perioadă, la nivel național erau programați pentru susținerea probei practice 72.456 de candidați, iar în perioada imediat următoare, respectiv 18.05-15.06.2020, sunt programați 10.248 de candidați”, scrie în expunerea de motive a proiectului de hotărâre de Guvern adoptat miercuri. Reamintim că examenele auto vor fi reluate începând cu data de 2 iunie, potrivit unui anunț recent al DRPCIV.

Starea de urgență a început la data de 16 martie 2020 și s-a încheiat pe 14 mai 2020, iar din 15 mai România a intrat stare de alertă. În principiu, la data de 16 iunie 2020, starea de alertă ar trebui să se încheie, dar rămâne de văzut dacă autoritățile decid să o prelungească cu încă 30 de zile.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide