Am testat Ford Focus, în România. Pe circuit

Autor: Andrei Ştirbu 04 dec. 2014 Test drive

Poţi să spui ce vrei tu despre Ford Focus, mai puţin faptul că este „doar un facelift”. Ford a investit circa 100 de milioane de euro în această tranziţie a lui Focus, aşa că a spune că este „doar un facelift” rezonează în urechile oficialilor Ford ca „aţi încercat o schimbare, dar nu este schimbarea”. Şi aici ai greşi un pic, căci noul Focus chiar s-a străduit. 

De exemplu, dispunerea alambicată a butoanelor pe bord este înlocuită cu amplasarea unui ecran tactil, simpatic, care înglobează mai toate funcţiile maşinii. Nu este nicio noutate în segment aici, însă faptul că interiorul lui Focus a atins pragul pe care se află majoritatea rivalilor din segment îl plasează din nou în bătălia pentru supremaţia clasei. Pentru că Focus are o mânecă în care se ascund câţiva aşi.

Focus a avut tot timpul o mână bună la capitolul rulare, iar acum nu a făcut decât să se asigure că va rămâne cea mai bună mână de la masa ei. Asta înseamnă un tren de rulare care a trecut printr-o serie de cizelări. Nu te mai plictisesc cu astfel de detalii, căci le-ai citit deja (sau le poţi citi, dacă nu ai făcut-o încă) în testul de prim contact pe care l-am avut cu noul Focus

Îţi pot spune, în schimb, cum a fost experienţa pe care Ford a pregătit-o pe circuitul de karting de la Târgu Secuiesc. Drumul până acolo a fost parcurs cu un Focus 1.6 TDCi (115 CP), distanţă de-a lungul căreia am făcut glume pe tema „Ce ai putea face cu un Focus diesel de pe un circuit de karting?”.

Glume pe care le-am uitat imediat ce am ajuns la destinaţie, unde am băgat un Focus diesel pe un circuit de karting. Cu pilotul Florin Tincescu în dreapta mea, care aproape că râdea de cât de încet pot să merg. Şi nu era din cauza maşinii. 

Să nu înţelegi acum că un hatchback de 1,3 tone, tras de un motor cu diesel cu 115 CP şi 285 Nm, va face ravagii pe un circuit de karting. Însă dacă ai ocazia s-o faci, să nu ţi se pară o idee hilară, pentru că aşa vei avea ocazia să te convingi de sistemul ESP al noului Focus. 

Băieţii de la Napoca Rally Academy, în frunte cu Bogdan Marişca şi cu Marco Tempestini, au convertit circuitul Skat Kart în teren de antrenament Ford Driving Skill For Life, aşa că am avut ocazia să parcurgem al doilea episod al programului DSFL în spatele volanului lui Focus.

Gusturile diferă de la om la om, însă un lucru rămâne cert: indiferent ce ai cere de la noul Ford Focus (în afară de un portbagaj foarte mare), noul Focus îţi poate oferi: Maşină distractivă la condus? Maşină sigură? Maşină care se parchează singură? Focus le poate bifa pe acestea şi multe altele.

Preţurile noului Ford Focus în România pleacă de la 16.450 € (pentru Trend 1.0 EcoBoost 100 CP), cel mai mare preţ avându-l Titanium 2.0 TDCi Powershift la 22.200 €. Lista întreagă de preţuri o găseşti aici.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide