Audi RS6

Autor: Constantin Ciobanu acum 12 ani Test drive

Interiorul demonstrează că Audi se află acolo sus atunci cînd vine vorba de calitatea materialelor şi a asamblării. Dacă priveşti interiorul de la exterior, descoperi o anumită personalitate a maşinii, atunci cînd urci la volan descoperi o alta. Totuşi, ambele personalităţi coabitează perfect, în permanenţă. Prima îşi are originea în confortul şi eleganţa modelului A6, cea de-a doua în vremurile Grupei B de raliuri.

Volanul sport cu diametru redus oferă o priză excelentă, inserţiile din carbon contribuie atît la o atmosferă sportivă, cît şi la economisirea unor grame, scaunele sport, identice cu ale lui RS4, te lasă doar să respiri şi să te concentrezi asupra traseului. Nici bancheta spate nu îşi aruncă pasagerii în anonimat, fiind extraordinar de profilată pentru a oferi suport lateral.

Sincer, nu prea există motive de angoasă în ceea ce priveşte interiorul, deşi singura facilitate pe care o oferă rezidă în faptul că poţi alege între scaunele sport cu confort de serie, îmbrăcate în piele, şi cele racing, preluate de la RS4. Am avut ocazia să testez eficienţa ambelor tipuri şi nu am avut motive de nemulţumire. E drept, şi mediile de testare au fost diferite.

Prima sesiune de test s-a desfăşurat, aşadar, pe circuitul Paul Ricard, unde am avut parte însă de doar 3 tururi la volanul bestiei… Sincer, aş fi fost nesatisfăcut chiar şi dacă aş fi avut o viaţă la dispoziţie pentru acest lucru. Versiunea de circuit era echipată cu discuri ceramice şi scaune “racing”. Poziţia la volan este magistrală, scaunele pot fi ajustate în jurul pilotului pînă la nivelul la care survine durerea şi sufocarea, nici o şansă să ratezi vreo ieşire din viraj pentru că ai putea aluneca din jilţ.

Găsirea poziţiei ideale este singurul preludiu înainte de a invoca magia propulsorului biturbo V10 de 5 litri. La ralanti, acesta scoate un sunet de frecvenţă joasă, aproape articulat, ca al unei jivine care, într-un moment de acalmie, îşi umple alveolele plămînilor cu oxigen. Am aliniat bestia pe linia de start de la boxe şi am aşteptat fluturarea steguleţului verde… Steguleţul a fluturat şi din acel moment spaţiul s-a comprimat, Einstein avea dreptate cu teoria relativităţii. Am crezut că cei 10 cilindri au o relativă inerţie, dar m-am înşelat, aproape ai dubii că în rezervor se află benzină şi nu vreun exploziv de ultimă generaţie.

Sunetul propulsorului atinge înălţimi care ar putea fi invidiate chiar şi de o soprană. Ai nevoie de mult sînge rece pentru a nu te lăsa copleşit de brutalitatea asaltului atîtor factori. La 100 km/h se ajunge în 4,6 secunde, în condiţiile în care maşina cîntăreşte 2 tone, iar după alte 10 secunde atinge 200 km/h. Pînă la 250 km/h nu mai este mult şi, oricum, Audi oferă posibilitatea achiziţionării maşinii cu limitare de viteză la 280 km/h. Primul tur de circuit a fost în mare parte unul de recunoaştere şi acomodare cu frînele ceramice.

Acceleraţiile sînt fabuloase, indiferent de treaptă sau de turaţie, iar cuplul motor de 650 Nm, disponibil de la 1.500 pînă la 6.250 rpm, este în mare parte vinovat de această performanţă. Cutia automată cu şase trepte schimbă bine, iar în modul sport schimbă pe roşu.

Exista şi opţiunea schimbării manuale, prin intermediul clapetelor amplasate pe volan, dar acest “sport” necesită acomodarea cu timpul de răspuns al propulsorului şi cu sunetul acestuia, pentru a identifica momentul optim de schimbare, deoarece altfel descoperi că există şi limitare electronică.

Performanţele sistemului de frînare sînt devastatoare. Am descoperit chiar că pneurile erau uşor depăşite pe frînările violente. Trebuie să îţi educi instinctul de conservare pentru a profita din plin de frînele ceramice, momentele lor optime de încetinire fiind cu totul altele. Ţinuta de “circuit” poate fi analizată corect numai luînd în calcul mai mulţi factori decît suspensia.

Pagini: 1 2

Tags:


Comentarii
Inchide