Mitsubishi Lancer Evolution - Test în RO

După lansarea oficială din Spania, unde am avut ocazia să conducem un Evolution cu cutie SST cu dublu ambreiaj, a venit vremea să încercăm şi un Evo cu cutie manuală pe plaiuri româneşti.

Mitsubishi Lancer Evolution - Test în RO Mitsubishi Lancer Evolution - Test în RO

E negru şi la fel de înfricoşător ca personajul din Războiul Stelelor. Stă rece în parcare şi aşteaptă. Te apropii cu respectul cuvenit, intri şi te faci comod în scaunul Recaro care te îmbracă. Roteşti cheia în contact şi motorul turbo de doi litri se trezeşte la viaţă cu un sunet normal.

Avem în faţă a zecea generaţie a legendarului model Lancer Evo. Şi dacă până acum purta lângă apelativul Evo şi numărul generaţiei, versiunea europeană a actualului model se numeşte Lancer Evolution şi atât.

Faţă de Evo 9, actualul Evolution nu mai este atât de impresionant. Vechea generaţie era semnificativ diferită faţă de versiunile cu motorizări “normale”. Acum situaţia s-a schimbat. Generaţia Lancer care a introdus noul look stil “jet fighter” şi-a câştigat deja un număr însemnat de fani, deşi mulţi alţi simpatizanţi ai mărcii nu apreciază schimbarea de stil în designul casei japoneze.

Noul Evolution este un Lancer ce pare că a luat steroizi. Nu mulţi, ce-i drept. Pasajele roţilor sunt evazate, grila radiatorului e mai mare şi mai agresivă, iar în spate au apărut un eleron de dimensiuni impresionante şi o evacuare dublă, plus un difuzor aerodinamic. Jantele folosite sunt Enkei sau BBS, în funcţie de nivelul de dotări şi au18 inci în diametru.

Dacă la lansarea internaţională am avut ocazia să conducem versiunea cu cutie de viteze automată cu dublu ambreiaj botezată TC-SST în versiune de top MR, în România am testat modelul “de bază” GSR cu cutie de viteze manuală cu cinci trepte. Versiunea GSR nu are calandru cu grilă cromată, iar la interior dotările sunt ceva mai puţine.

Nu există sistemul multimedia cu ecran tactil, harddisk şi subwoofer. Scaunele sport Recaro au tetiere încorporate şi oferă suficient suport lateral, dar nu sunt aidoma celor de pe versiunea de top MR. Pe GSR, ele sunt tapiţate cu material textil, în timp ce pe MR sunt finisate cu piele neagră şi Alcantara.
Motorul însă este identic la ambele versiuni.

Sub capotă avem propulsorul turbo MIVEC de doi litri ce dezvoltă 295 CP. Este cu 12 kg mai uşor decât motorul care se găsea sub capota modelului Evo 9. Un alt punct-forte al modelului Evolution îl reprezintă sistemul de tracţiune S-AWC (Super All-Wheel Control), dezvoltat special pentru acest model, care distribuie cuplul în funcţie de necesitate prin intermediul unui diferenţial central activ. În plus, diferenţialul faţă este autoblocant, iar cel spate este de tip S-AYC (Super-Active Yaw Control).

 

Citeşte mai departe în pagina următoare »

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.