Nissan Murano

Zgârie cât vrei, pentru că noul Murano este primul model Nissan comercializat oficial în Europa care a fost vopsit cu Scratch Shield Paint – vopseaua ce se regenerează. Oh, da. Primul test.

Nissan Murano Nissan Murano

Prezentat în premieră europeană la Salonul Auto de la Geneva, noul Murano a fost şi la Lisabona, pentru un scurt drive-test destinat exclusiv jurnaliştilor prezenţi la eveniment. Disponibil oficial în România, ca versiune europeană, de la începutul anului viitor, noul Murano poate fi comandat deja ca model american la dealerii care îl vor importa de peste Ocean.

Un bun exemplu este Premium Brands, pe care îl recomand deoarece oferă garanţie şi service autorizate pentru toate modelele pe care le comercializează. Preţul unui Nissan Murano 2009 este, la acest dealer, de 35.100 euro cu TVA pentru o versiune de bază şi poate urca până la 49.500 euro pentru un model echipat cu toate opţionalele.

Depinde de fiecare client în parte dacă poate să mai aştepte până la apariţia versiunilor europene sau achită urgent contravaloarea unui model made in USA. Diferenţele dintre un Murano “european” şi unul “made in USA” sunt discrete, dar sesizabile mai ales la nivel de detalii de echipare. De exemplu, instrumentarul de bord al modelului testat de noi în Portugalia avea gradaţia vitezometrului luminată cu fond alb, în timp ce versiunile europene vor beneficia de lumină albastru-deschisă.

În plus, modelele din Europa vor avea şi posibilitatea selectării secvenţiale a treptelor de viteză ale cutiei CVT – opţiune inexistentă pentru versiunea americană, pe care noi am testat-o în Portugalia. Faţă de modelul încă disponibil pe piaţa auto de la noi, îmbunătăţirile la nivel de materiale şi de calitate a finisării interiorului sunt mai mult decât evidente, Murano 2009 primind sistemele de entertainment şi climatizare disponibile pentru întreaga gamă Nissan-Infiniti.

Scaunele faţă sunt foarte confortabile, iar în spate ai mai mult loc decât într-un FX. Designul interior nu este atât de spectaculos pe cât s-a întâmplat cu exteriorul, care acum este de nerecunoscut pentru cei care nu au văzut un Rogue în realitate – acel foarte frumos X-Trail cu interior de Qashqai, disponibil doar în America, şi acel Nissan care arată din spate ca un Murano 2009 mai mic.

Pe lângă noua transmisie CVT care, ajunsă acum la generaţia a doua, este mult mai plăcută în exploatare (şi Nissan promite că nici nu va mai fi nevoie să cari cisterna după tine), motorul V6 de 3,5 litri a fost îmbunătăţit şi dus la 265 CP.

Acesta nu este cel mai sportiv SUV pe care îl vei conduce, dar e confortabil indiferent de felul cum mergi cu el. Dinamic nu se ridică la nivelul unui FX, însă va fi apreciat mult de toţi cei ce vor ceva care să arate deosebit şi să nu îţi rupă rinichii la prima gropiţă.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.