Citroen C2 Sportchic – test în RO

Padelele şi levierul – care simulează oarecum modul de acţionare al cutiei cu craboţi, pe manual – transmisiei Senso Drive sunt alte elemente care te fac să te simţi puţin pilot. Comparaţia se termină însă aici pentru că răspunsul nu este tocmai instant şi îţi dai seama că a fost profilată mai mult pe confort decât pe schimburi ultra rapide. În modul auto, nu m-am înţeles deloc cu cutia, fiind de multe ori în contratimp cu intenţiile mele.

Pentru că am evidenţiat întâi minusurile dinamice ale acestui model, pe care, însă, mama – care crede că Loeb joacă în naţionala Franţei ca portar – le-ar putea vedea chiar plusuri din perspectiva unui stres mai puţin, o să enumăr şi plusurile. Motoraşul este destul de voinic şi, chiar cenzurat puţin de cutie, se exprimă coerent mai ales mai sus în turaţii. Ţinuta nu este foarte confortabilă, ci mai degrabă sportivă, trecerile peste denivelări fiind anunţate cu exactitate. La acest lucru contribuie din plin jantele pe 16 inchi, care arată extraordinarr, dar cer şi o suprafaţă de rulare cât mai bună. Pe şosea C2 SportChic este foarte plăcut şi datorită dimensiunilor previzibile şi a consolelor cât mai scurte ai impresia că te afli într-un kart. Datorită spatelui foarte uşor, deşi are tracţiune faţă, poţi provoca destul de uşor supravirarea, dar cu siguranţă mama nu va fi interesată de acest aspect, ci mă va întreba cât costă.

Acest model cu tot ce îşi poate dori, cu interiorul foarte elegant, cutia Senso Drive, senzorii de parcare şi motorul de 1.6 16V şi 110 CP, are un preţ, cu TVA inclusă, de 13.960 de euro. Acest model suportă o reducere de 1.190 de euro, adică destul de tentant. De asemenea, mă va întreba de consum care nu este foarte mic, valoarea medie fiind de 6,3 litri, în realitate am reuşit un consum peste 7, dar se pot înregistra valori mai aproape de medie , într-o manieră mai moderată.

În concluzie, este un model cu destul lipici pentru publicul feminin, mai ales pentru acel segmentul care nu apreciază modelele auster, fiind o alternativă excelentă la modelele cu "pretenţii" din clasa mică. Pentru cei care pun mai mult accent pe prefixul Sport din SportChic recomand versiunea de 125 CP, cu cutie manuală în 5 trepte. Versiunea avută la test rezonează mai mult pe sufixul Chic, adică exact ce îşi doreşte o mamă corporatistă

Să zicem că primeşti un telefon de la mama care s-a hotărât să îşi cumpere brusc maşină. Este o persoană foarte exigentă, vrea un automobil chic, dar pentru că vrea un automobil doar al ei, cu care să se deplaseze până la birou şi apoi acasă, îi trebuie un automobil mic. Trebuie precizat că îşi petrece 80% din timp în oraş şi că are oroare de lipsa locurilor de parcare şi de statul în coloană.

Deci ecuaţia are următoarele variabile: interior bine finisat, dacă se poate cu accente premium, dimensiuni cât mai compacte, cutie automată, senzori de parcare (oricând sunt bine veniţi) şi pentru a avea impresia că a făcut o afacere straşnică (defect profesional de om de vânzări) are nevoie şi de o reducere consistentă.Cam la toate aceste cerinţe răspunde Citroen C2 SportChic. Astfel am decis să investighez problema personal.

În privinţa aspectului C2 SportChic cu facelift, te surprinde. Nu are candoarea altor modele şi nu pare excesiv de efeminat, ducându-mă mai degrabă cu gândul la maşinile din Junior WRC, decât la o maşină de damă. Faceliftul schimbă mimica într-una mai expresivă, dar nu schimbă caracterul acestui model. De asemenea, cu o lungime de 3,66 metri o poţi gara aproape oriunde şi datorită senzorilor de parcare nicio reprezentată a sexului frumos nu se va mai teme de parcările laterale. Care senzori nu te atenţionează doar prin „piuieli” succesive, ci şi vizual prin intermediuul unor gradaţii, uşurând mult treaba neplăcută de a parca.

Văzând-o aşa de mignionă, mă aşteptam că voi muşca din genunchi şi voi sta destul de înghesuit, mai ales în zona capului. Nu a fost aşa, ba chiar din postura şoferului ai senzaţia că eşti într-o maşină mai mare, iluzie indusă şi de volanul cam mare pentru categoria în care se încadrează C2. Invers proporţional cu volanul sunt însă oglinzile laterale, probabil la fel de mici precum cea din portfardul mamei mele. Acest lucru probabil nu îi va plăcea, dar cu siguranţă va aprecia faptul că va scăpa de prea mulţi pasageri "cicălitori", pentru că pe locurile din spate aş fi încăput doar cu 15 ani în urmă. Alte persoane, care nu vor o maşină urbană doar pentru propriile interese, nu vor aprecia însă prea mult acest aspect şi protbagajul de 193 de litri.

Materialele din habitaclu sunt în partea superioară a scalei calităţii, iar scaunele bej din piele aduc multă luminozitate într-un habitaclu care altfel ar fi fost mult prea sobru. Aşa putem spune că atmosfera predominantă este una deosebit de elegantă. Mai devreme spuneam de un deja-vu cu maşini de raliu, acest lucru s-a repetat şi în interior, mai ales datorită vitezometrului digital şi a LED-ului care clipeşte atunci când ai ajuns la capătul turaţiilor.

Vezi pe pagina următoare ce alte elemente comune mai are în comun cu maşinile de curse