Test-drive cu noul Opel Corsa facelift

Autor: Dan Vache 05 aug. 2011 Test drive

Interiorul a rămas la fel de spaţios. Locurile din faţă, dar şi
cele din spate, oferă un confort extrem de bun în
clasa noii Corsa, iar spaţiul la picioare şi cap nu creează
probleme nici măcar persoanelor cu o înălţime peste medie.
Poziţia la volan este în continuare la fel de
înaltă,
însă reglarea volanului pe înălţime te ajută să
găseşti poziţia potrivită pentru condus.

Noul Opel Corsa a păstrat aceeaşi planşă de bord
prietenoasă şi atractivă,
cu o consolă centrală dominată
de butoane mari şi bine plasate. Gurile de ventilaţie rotunde, cu
marginile vopsite în culoarea Piano Black, împreună cu inserţiile
lucioase de pe mânerele interioare ale portierelor, creează
aceeaşi ambianţă plăcută şi elegantă.

Volanul are o priză bună, iar butoanele de pe
acesta, cu care poţi accesa comenzile radio şi bluetooth, te ajută
să nu-ţi iei ochii de la drum.

Cu noul facelift de la Corsa vine şi sistemul de
navigaţie „Touch & Connect
„, la care poate fi conectat
telefonul sau iPod-ul. Acesta poate fi comandat de pe lista de
dotări opţionale la un preţ de 1.105 euro cu TVA, în nivelul de
echipare Enjoy. Din păcate, maşina testată de noi nu era dotată cu
aşa ceva.

Portbagajul are un volum de încărcare de 285
litri,
iar dacă se rabatează bancheta, aceasta creşte la
1.100 litri.

După ce în 2010 Opel Corsa a primit un aşa zis
facelift în care accentul a fost pus pe partea tehnică, anul acesta
atenţia s-a îndreptat mai mult spre imaginea noii
citadine,
care acum se aliniază la noul limbaj de design
Opel. Ce au făcut inginerii de la departamentul de design? Ei bine,
au venit cu câteva idei care, puse în practică, nu au făcut decât
să revigoreze look-ul lui Corsa, dându-i o nouă
„înfăţişare” mai expresivă.

Noua micuţa citadină se prezintă cu o parte frontală
redesenată,
ce include reproporţionarea grilei inferioare
dar si a celei superioare devenind acum mai generoase.
Blocurile optice au fost şi ele redesenate, având
acum o formă mai modernă iar fantele din spoiler, unde sunt
integrate proiectoarele de ceaţă, au fost plasate pe verticală.

Spatele a rămas exact acelaşi, doar sigla Opel fiind înlocuită
cu una mai bine conturată.

Toate aceste schimbări nu fac decât să-i creeze noului Opel
Corsa o imagine mult mai simpatică şi mai
dinamică.

Pagini: 1 2 3

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide