Test Mazda MX-5. Mașina care te face să zâmbești la fiecare viraj și apăsare a accelerației

Autor: Marius Vișan 15 aug. 2021 Test drive

Dacă ar fi să facem un top cu mașini decapotabile cu două locuri, foarte distractiv de condus, nu ne-am putea abține să nu punem în el și Mazda MX-5. Mașina sport japoneză a reușit să se reziste cu succes pe parcursul generațiilor fără a-și pierde valorile, precum plăcerea de a conduce și accesibilitatea.

Nu putea să treacă vara fără să testăm o decapotabilă, așa că am ales Mazda MX-5. La ultima generație a primit și un motor nou, mai performant, Skyactiv-G de 2.0 litri cu 4 cilindri aspirat natural atinge acum 184 CP și cuplu maxim de 205 Nm, suficient cât să ne poată face să zâmbim la fiecare viraj și la fiecare apăsare a accelerației.

Cele mai noi actualizări nu sunt atât de evidente în comparație cu liniile deja arătate la introducerea celei de-a patra generații. Există tot la fel de multe forme ascuțite și foarte puține linii drepte. Farurile LED sunt subțiri și deosebit de mici, ceea ce, împreună cu grila oferă părții din față un aspect frumos și aproape felin.

Intră în GALERIA FOTO

Plăcerea de a călători cu vântul în păr, fără a renunța la confortul și facilitățile unei mașini de zi cu zi

În spiritul pur al unui roadster, în cabină lui MX-5 găsești doar elementele esențial. Cu toate acestea, deși interiorul pare simplu, este departe de a fi spartan. Nu lipsesc acele detalii care să îi facă pe ocupanți să se simtă răsfățați, începând cu frumoasele scaune, materialele de bună calitate și sistemul de sonorizare.

Poziția de conducere, desigur, este la fel ca pentru orice mașină sport. Aceasta este foarte coborâtă, chiar dacă reglajele bune ale volanului și scaunului permit ajustarea. Spațiul de depozitare exact cât trebuie pentru a putea goli buzunarele. Există un spațiu mic în fața manetei cutiei de viteze, unde practic poți pune cheile și portofelul, dar unde și smartphone-ul riscă să cadă la o accelerație puternică sau la viraje.

Ceea ce lipsește, însă, este prezența unui torpedo care care să fie mai la îndemână. Între cele două locuri există un spațiu, dar este greu accesibil și pentru șofer, și pentru pasager.

Dacă nu ești un jucător de baschet spațiul interior este suficient

Din scaunul șoferului se vede foarte bine instrumentarul de bord analog. Plăcerea de a controla motorul aspirat natural și de a vedea cum acul urcă spre zona roșie este o emoție unică într-o lume a tablourilor de bord digitale.

În afară de spațiu, din Mazda MX-5 nu lipsește nimic care să te facă să regreți confortul unui sedan. Scaune încălzite, senzori pentru menținerea benzii de circulație, un sistem de infotainment ușor și intuitiv, precum și camera foarte binevenită pentru mersul cu spatele.

Din Mazda MX-5 nu lipsește nici tehnologia. Există un display de 7 inch în centrul mașinii, pe bord. Mașina mai dispune și de sistemul stereo BOSE de o calitate acustică excelentă, cu două difuzoare introduse în tetieră. Materialele găsite la interior sunt de calitate bună și plăcute la atingere.

Comportamentul rutier într-un cuvânt: Implicare

Într-o lume în care mașinile sunt făcută cu motoare din ce în ce mai mici, în trei cilindri de 1.0 litri, cu emisii reduse (și emoții reduse), MX-5 îi permite șoferului să trăiască senzații care sunt acum o marfă destul de rară. Nu există mai multe moduri de conducere sau setări care să ”amorțească” răspunsul motorului sau al direcției. La Mazda MX-5 aproape totul a rămas analog pentru a păstra dinamica conducerii.

În rest, totul se află în mâinile și picioarele șoferului, ca să zicem așa. Mazda MX-5 comunică totul șoferului într-un mod aparte, și îl face să simtă drumul, transferurile de putere și aderența dintre roți și asfalt.

Nu în ultimul rând, merită spus ceva și despre cutia de viteze manuală. Întotdeauna punctul forte al fiecărui MX-5, chiar și cu 6 trepte, aceasta se confirmă a fi o plăcere absolută. Nici o automată modernă, oricât de eficientă, nu poate oferi vreodată o asemenea plăcere.

Manetă mică, cu o cursă foarte scurtă, face fiecare schimbare o adevărată plăcere. Se simte atât de bine încât ajungi să faci trecerile foarte încet, pentru a savura fiecare schimbare cât mai mult timp. Chiar dacă viteza nu este punctul său forte, MX-5 reușește să înregistreze o accelerați satisfăcătoare de 6,5 secunde de la 0 la 100 km / h până la o viteză maximă de 220 km / h.

Micuța MX-5 reușește să dea tot ce este mai bun atunci când găsește un viraj

Fie că este vorba de un sens giratoriu, de un nod de autostradă sau de o simplă curbă strânsă, modelul japonej surprinde întotdeauna.

Pedala de frână este mai decisivă decât la alte modele Mazda, pentru că, totuși, în condusul sportiv, vrei o pedală care să acționeze ferm și decisiv. Din punct de vedere al confortului, în general, MX-5 este capabilă să garanteze o utilizare zilnică care nu implică sacrificii speciale. Doar pe autostradă, după 120 km / h, zgomotul din habitaclu devine puțin prea prezent comparativ cu o mașină tradițională.

După testul cu Mazda MX-5 am tras concluzia că a rămas aceeași mașină mașină sport captivantă, care poate să bucure șoferul chiar și la cursele ce cu alte mașini pot părea banale, precum cele de acasă la supermarket.

Mazda MX-5 este probabil cea mai bună mașină sport cu două locuri ce poate fi cumpărată cu un preț de 32.820 de euro (TVA inclus).

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide