Un hibrid fără compromisuri – Infiniti M35h

Autor: Constantin Ciobanu 16 nov. 2011 Test drive

Chiar dacă nu mai putem spune că este un model nou acest Infiniti M, gradul de prospeţime al designului exterior persistă. Pot spune că m-am numărat printre cei care au privit cu oarecare scepticism linia exterioară. Poate pentru că nu mi-am rezervat la început luxul de a zăbovi câteva minute bune pentru a privi liniile maşinii. Între timp mi-am oferit acest lux şi pot spune că fac parte din cei convinşi de linia modelului.

Interiorul m-a convins şi acum, la fel cum a făcut-o şi la prima interacţiune. Merită menţionate câteva detalii care dau personalitate interiorului. Este vorba despre inserţiile de lemn. Acesta este prelucrat manual, conform unei tehnici tradiţionale japoneze, iar rezultatul final este remarcabil. Este pentru prima dată când îmi plac inserţiile de lemn în interiorul unui automobil. Un element total nou pe care Infiniti îl lansează cu modelul M este Forest Air. Un buton al sistemului de climatizare care, odată apăsat, împrospătează atmosfera cu un miros fin de iarbă proaspăt cosită sau de pădure. Cele două arome sunt extrem de discrete şi nu deranjează cu nimic, computerul alternând eficient mirosul de proaspăt. Un detaliu în plus ce contribuie la starea de bine a celui de la volan. Apoi liniştea din interior, acest lucru se datorează sistemului audio Bose cu Engine Harmonic Cancellation (EHC). Sistemul audio emite o frecvenţă ce anulează sunetele de frecvenţă joasă ale motorului.

Atât despre interiorul lui M în general. Versiunea hibrid vine cu ceva detalii picante. În partea stângă a volanului se află un mic panou unde sunt grupate câteva butoane, printre care şi cel care activează sistemul de sonorizare de la exterior menit a face simţită de pietoni prezenţa maşinii. Există un sistem de avertizare acustic şi pentru marşarier, cu un sunet diferit. Pe tunelul median se mai găseşte un selector pentru modul de rulare: Snow, ECO, Normal şi Sport. De asemenea atât display-ul dintre cele două ceasuri din bord cât şi ecranul amplasat în partea superioară a consolei centrale afişează în cazul lui M35h ceva mai multe informaţii. Pe display-ul central poate fi afişată o animaţie care informează asupra modului în care se rulează, gradul de încărcare a bateriei…

Tot aici pot fi accesate comenzile pentru modul în care răspunde pedala de acceleraţie, de încercat versiunea soft pentru pedala de acceleraţie şi modul ECO. Dar o să revin la acest detaliu ceva mai târziu. Cei de la Infiniti au decis ca pe display-ul central pe jurnalier să adauge o linie separată pentru a contoriza kilometrii parcurşi complet electric. Poate cel mai intuitiv mod de a analiza performanţa unui hibrid, fără a fi nevoit să stai să numeri câte frunze ţi-au crescut în copacul afişat de computerul de bord. Mai există şi un indicator pentru presiunea exercitată asupra pedalei de acceleraţie gradat pentru a te informa de la ce nivel în sus intră în funcţiune motorul termic. În rest Infiniti M, chiar şi 35h, este un model parcă construit pentru locurile spate. Este locul unde se pot vindeca insomniile.

Infiniti M35h este un hibrid, deja cred că v-am plictisit cu acest detaliu. Bateriile sunt amplasate în spatele banchetei spate, ceea ce înseamnă că o parte din volumul portbagajului este sacrificat. Mai exact 150 de litri s-au evaporat din portabagaj. De la 500 de litri cât oferă un M37 s-a ajuns la 350 litri pentru M35h, încă o valoare decentă. Din punct de vedere tehnic sunt unele modificări. Direcţia are un sistem dublu de asistare atât hidraulic cât şi electric. Cei de la Infiniti nu au dorit să răpească ceva din plăcerea condusului prin optarea pentru o asistare complet electrică a direcţiei, acest lucru este valabil doar în cazul rulării în modul electric. Vorbim tot despre o cutie de viteze automată cu şapte rapoarte dar în acest caz despre un ambreiaj controlat electronic plus un motor electric care dispune de două ambreiaje.

Bateria este de tip litiu-ion de 1.3 kWh şi este încărcată cu ajutorul motorului termic. Încărcarea la relanti durează cam trei minute în cazul în care este complet descărcată. În cazul în care bateria este complet încărcată se poate rula complet electric pe distanţe foarte scurte, dar un acesta este secretul acestui hibrid. În modul electric cei de la Infiniti susţin că se poate ajunge până la 100 km/h, în timp ce se poate rula electric şi la 130 km/h. Undeva pe aici se află ascuns secretul lui Infiniti M35h.

Am fost puţin surprins să văd până unde au mers cei de la Infiniti cu promovarea acestui model. Fie că a fost vorba de o cursă între Vettel şi Webber pe Nurburgring sau intrarea în cartea recordurilor pentru cel mai rapid hibrid pe sfertul de milă. Parcă nu sunt modalităţile clasice de promovare ale unui model „verde”. De obicei vedeam copacii cum cresc, cum se nasc răuri, fluvii de clorofilă… De aici şi până la a promova un hibrid al cărui V6 urlă pe Nurburgring este parcă ceva distanţă.

Infiniti M35h, primul hibrid din istoria mărcii japoneze. Recunosc faptul că am fost mai mult decât reticent vis-a-vis de ideea de limuzină premium hibrid în segmentul mare. Asta poate şi pentru că am mai interacţionat cu unele modele premium hibrid care ofereau avantajul scutirii de taxe, pentru că în rest totul semăna cu tratamentul la care este supus un copil bolnăvicios de bunicii lui. Mâncare multă de regim, cât mai multă mâncare, dar fără nici o satisfacţie. Poate prea metaforic până acum, dar ideea de bază este că tot ce am testat hibrid din segmentul premium până acum nu şi-a găsit justificarea din punctul meu de vedere.

Infiniti M35h este, paradoxal poate, cel mai puternic model din gama M. Şi asta pentru că sub capotă avem un V6 de 3.498 cmc care dezvoltă 306 CP la 6.800 rpm şi 350 Nm la 5.000 rpm la care mai adăugăm cei 68 CP între 1.770 şi 2.000 rpm şi 270 Nm la 1.770 rpm dezvoltaţi de motorul electric. Cum matematica în cazul modelelor hibride este puţin altfel decât cea pe care am învăţat-o la şcoală, în final rezultă o putere maximă de 364 CP. Despre valoarea maximă a cuplului motor cei de la Infiniti au păstrat o discreţie totală. Şi toate astea în condiţiile în care cei de la Infiniti nu au utilizat propulsorul V6 de 3.696 cmc care echipează modelul M37 şi care dezvoltă 320 CP. Pentru a condimenta puţin povestea merită menţionat faptul că acest propulsor V6 a încheiat cariera lui Nissan 350Z, iar în prezent îşi continuă cariera pe Infiniti EX35, Infiniti FX35, Infiniti M35 şi versiunea hibridă plus Nissan Fuga Hibrid. Aşadar o limuzină hibrid cu un propulsor V6 sub capotă, propulsor călit în motorsport şi în multe alte evenimente underground care implică forme mai ilegale ale motorsportului.

Pagini: 1 2 3

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide