Test drive Renault Zoe. Cum arată pe viu noul ZOE

Am fost foarte nerăbdător să iau contactul cu noul Renault ZOE, care se anunţă drept cea mai accesibilă maşină electrică de producţie mare în acest moment. Iar primele impresii mi-au depăşit în mod clar aşteptările, ZOE având multe argumente, chiar şi pentru cei sceptici. În continuare, iată ce cred despre Renault ZOE în urma primului test-drive oficial.

Test drive Renault Zoe. Cum arată pe viu noul ZOE Test drive Renault Zoe. Cum arată pe viu noul ZOE

La aproape patru ani după apariţia primului concept Renault cu numele Zoe, noua maşină electrică a francezilor a ajuns şi pe şoselele europene. Primul test oficial cu noul Renault Zoe a avut loc în Portugalia, pe străduţele Lisabonei şi în împrejurimile sale, oficialii având grijă să ne asigure condiţii de trafic dintre cele mai obişnuite.

De la început trebuie să spun că Renault Zoe se evidenţiază în trafic faţă de celelalte maşini. Practic, e prima oară când văd maşina în trafic normal, nu doar în poze sau pe la saloanele auto. Iar designul micului Zoe, fără a fi exagerat sau contradictoriu, reuşeşte să diferenţieze în mod clar maşina de celelalte vehicule din jur.

Cel mai puternic efect îl au farurile, cu irizaţii albastre interesante şi dominând puternic partea frontală, alături de imensa siglă Renault. Aş putea vorbi chiar de o ”privire” semeaţă, cutezătoare, poate chiar un pic tupeistă (sau sfidătoare la adresa detractorilor maşinilor electrice...).

Nici stopurile nu te pot lăsa indiferent, forma lor romboidală şi amenajarea interioară ducându-mă cu gândul la nişte mici cristale. Pun pariu că pentru publicul feminin ideea de ”stopuri Swarowski” înseamnă mai mult decât pentru cel masculin...

Şi încă un lucru pe care l-am observat foarte puţin din poze, dar care mi-a sărit în ochi sub soarele portughez: caroseria are linii foarte fluide, nu există muchii ascuţite, iar suprafeţele de metal îi conferă lui Zoe o siluetă zveltă. Aş spune efeminată, dar cred că e mai degrabă metrosexuală.

În mod ciudat, Renault Zoe dă impresia că ar fi un pachet foarte compact, dar, de fapt, vorbim de o citadină în toată regula, deoarece Zoe are o lungime de aproape 4,1 metri (e cu vreo 2 cm mai lung decât Clio sau Sandero). Înălţimea de 1,56 metri e mai mare decât oferă o maşină normală de clasă mică, în timp ce lăţimea de 1,73 metri e normală.

Disimularea mânerelor uşilor spate în montanţi nu o consider necesară, deoarece Zoe nu riscă să fie confundat cu un coupe-hatch, aşa cum se întâmplă cu Clio. Prin urmare, deschiderea portierelor spate necesită puţină atenţie la unghiile lungi. De apreciat, totuşi, ideea intuitivă a amprentei...

Per ansamblu, designul lui Renault Zoe mi se pare că se potriveşte de minune numelui ales, însă, mai mult decât atât, nu suferă de idei stilistice ambigue sau, mai rău, supuse controverselor. Zoe mi se pare că arată mai mult decât agreabil, ba chiar consider că arată cam prea bine pentru preţul afişat.

Cum stă situaţia în interiorul maşinii, vedem în pagina următoare

Citeşte mai departe în pagina următoare »

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.