Ce înseamnă „un Ana-Vasile” în limbajul codat al Poliţiei Rutiere

Presa locală atrage atenţia asupra unui caz în care şeful Poliţiei Rutiere...

Ce înseamnă „un Ana-Vasile” în limbajul codat al Poliţiei Rutiere Ce înseamnă „un Ana-Vasile” în limbajul codat al Poliţiei Rutiere

Presa locală atrage atenţia asupra unui caz din Iaşi în care şeful Poliţiei Rutiere, Adrian Ciopraga, este acuzat că i-ar fi cerut unui coleg să înlocuiască o amendă cu un avertisment pentru o cunoştinţă de-a sa. Mai exact, Ciopraga i-ar fi comandat colegului „Să-i pună un Ana-Vasile“. 

Ancheta a stabilit că poliţiştii rutieri, atunci când vorbeau de înlocuirea unei amenzi cu un avertisment foloseau formularea „Ana-Vasile“. Judecătorii au decis ca şeful Poliţiei să fie urmărit penal pentru instigare la abuz în serviciu. Alături de el, suspecţi în dosar mai sunt fostul procuror şi alţi doi. 

Cei patru sunt acuzaţi de infracţiunea de instigare la abuz în serviciu, faptele imputate fiind vechi de aproape un deceniu. Fapta şefului Poliţiei Rutiere este plasată de procurori pe 19 octombrie 2008, atunci când le-ar fi cerut colegilor să ierte un şofer.

În ziua respectivă, agentul de poliţie Iulia Lazăr a oprit un autoturism condus de George Olaru, după ce şoferul fu­sese surprins de radar conducând în Popricani cu o viteză peste limita legală cu 21-30 de kilometri. Agentul a întocmit un proces-verbal de constatare a contravenţiei, aplicându-i şoferului 4-5 puncte de amendă şi 3 puncte penalizare.„După aplicarea sancţiunii, ofiţerul de Poliţie Ciopraga (contactat la rându-i, în prealabil, direct sau indirect de conducătorul auto care i-a cerut sprijin pentru a nu fi sancţionat), prin intermediul agenţilor de poliţie Bulancea Constantin şi Carp Vănel, i-a cerut telefonic agentului de poliţie constatator «să-i pună un Ana-Vasile» (n.n. - avertisment) numitului Olaru George; ca urmare a acestui demers, Lazăr Iulian a modificat prin suprascriere procesul verbal la rubrica «cuantumul amenzii» menţionând în locul acesteia sancţiunea «avertismentului» cu menţinerea punctelor de penalizare“, susţin procurorii DNA, potrivit Digi24.ro