Opel Adam face zgomot pentru propria sa melodie

Autor: Adrian Mihălţianu 26 mart. 2014 Știri auto

ADAM Sounds Better with You este un proiect unic în România, unde pentru prima oară o melodie este creată folosind exclusiv sunete nealterate generate de o maşină cu ajutorul tehnologiei 3D ce oferă o calitate impecabilă a sunetului. O tehnologie care i-a făcut pe colegii noştri de la emisiunea TV ProMotor să facă ceva inedit – imnul Opel ADAM!

Creatorul imnului Opel ADAM este Zozo, producător în cadrul Lions Beat 3D Music Studio. El a răspuns provocării şi s-a pus pe treabă, iar rezultatul este o melodie ce cuprinde 35 de sunete înregistrate de pe ADAM, aşa cum o puteţi asculta (şi vedea) mai jos!

„Nu am modificat absolut nimic din sunete, iar asta a fost cel mai dificil în partea de procesare”, spune artistul. Pentru aceasta, şedinţa de înregistrare s-a desfăşurat în mediu controlat şi a fost realizată cu microfoane 3D ultra performante, preţul unuia dintre ele rivalizând cu costul maşinii.

Cu multă muncă şi creativitate, muzicianul a făcut ca închiderea portierei, tragere frânei de mână sau acţionarea ştergătorului lunetei să se transforme în sunete ADAM, chiar dacă lipsa armoniilor din spectrul de sunete al maşinii a pus probleme serioase la montaj.

Cum era de aşteptat, motorul 1.4 ECOTEC de 100 CP a fost cel care a permis cea mai mare libertate, variaţia de turaţii deschizând opţiuni creative. Mica simfonie ADAM este disponibilă mai jos. Audiţie plăcută!

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide