Noul VW Passat B8 - informaţii şi poze cu Volkswagen Passat 2014. UPDATE

Doamnelor şi domnilor, noua generaţie Volkswagen Passat a debutat în faţa publicului la Volkswagen Design Center din Potsdam. Iată primele poze cu VW Passat, cod intern B8.

Noul VW Passat B8 - informaţii şi poze cu Volkswagen Passat 2014. UPDATE Noul VW Passat B8 - informaţii şi poze cu Volkswagen Passat 2014. UPDATE

După schiţele oficiale şi pozele spion ale unui Passat chinezesc, iată şi momentul adevărului: acesta este noul VW Passat, generaţia Passat cu nume de cod B8, pe care germanii o prezintă sub titulatura de ”business class”.

Ca stil, Passat-ul evoluează pe direcţia lui VW CC (adică Passat CC facelift), dar cu o modificare subtilă a designului farurilor şi o alură mai dinamică decât a precedentului Passat (generaţia cu nume de cod B7).

Nu-i aşa că pare un facelift al actualului Passat? Pare, însă de fapt e un Passat total nou

Dacă sedanul mizează foarte mult pe o eleganţă sobră, dar şi suficient de sportivă (oare riscă să fure clienţii lui Audi A4?!), breakul Passat Variant pune un accent extrem de mare pe pragmatism, forma pătrăţoasă a spatelui promiţând un portbagaj foarte generos: între 650 şi 1.780 de litri (sedanul se laudă cu ”numai” 586 de litri).

Dimensional, lungimea noului VW Passat e cu doi milimetri mai redusă decât a precedentului Passat, însă ampatamentul a crescut mult, cu 7,9 cm, ajungând la 2,79 metri. Prin urmare, se promite mult spaţiu pentru cei 5 pasageri, într-un habitaclu foarte bine finisat şi dotat.

Şi care aminteşte destul de mult de VW Golf. De ce această senzaţie de deja-vu? Pentru că noul Passat utilizează aceeaşi platformă tehnică MQB a fratelui compact, precum şi foarte multe elemente de interior, dar amenajate într-un stil puţin mai clasic, ba chiar aristocratic. Însă şi mult mai high-tech: de exemplu, opţional e disonibil tabloul de bord digital, cu ecran de 12,3 inci, la fel ca pe Audi TT.

Multe elemente cunoscute deja de pe VW Golf (şi unele de pe noul Audi TT...), dar aranjate într-un format mai business

Motorizările oferite la început sunt în număr de zece, toate cu injecţie directă şi tehnologie turbo, puterile variind de la 120 CP la 280 CP. Cel mai puternic diesel este 2.0 TDI Biturbo de 240 CP, iar cel mai puternic benzinar este un TSI de 2,0 litri. Evident, toate motorizările sunt compatibile Euro 6, iar din meniu fac parte opţional cutia automată DSG cu 7 trepte, precum şi tracţiunea integrală 4Motion.

În premieră, noul Passat va propune şi o versiune hibridă plug-in, cu o putere maximă de 211 CP, care promite o autonomie în regim strict electric de maximum 50 km, în timp ce autonomia totală va fi de 960 km.

Noul Volkswagen Passat urmează să fie una dintre vedetele Salonului Auto Paris 2014, din toamna acestui an, până atunci urmând să fie lansat în vânzare pe principalele pieţe europene.

Prin rabatarea scaunelor, Passat Variant ajunge la 1.780 de litri. Atentat la Skoda Superb Combi?!

VIDEO: