Procedura de regenerare a filtrului de particule la mașinile diesel. Ce pași trebuie urmați?

Autor: Marius Vișan 31 mai 2021 Știri auto

Toate mașinile diesel dispun de funcția de regenerare a filtrului de particule.

Pentru a combate emisiile din evacuare, motoarele diesel moderne sunt prevăzute cu un filtru de particule în eșapament. Acest filtru este conceput pentru a reține orice particulă mai mare de funingine care poate proveni din evacuare. Ca toate filtrele, și acest filtru de particule se va bloca și, în cele din urmă, va restricționa fluxul de aer și va reduce performanțele vehiculului.

Dispozitivul folosit pentru reducerea emisiilor se numește filtru de particule diesel (DPF). Procesul de curățare se numește regenerare. Mașina are un simbol de bord care vă spune când este necesară regenerarea.

Moduri de regenerare pentru filtrul de particule al mașinilor diesel

Drept urmare, producătorii auto au conceput câteva moduri de regenerare a filtrului prin ridicarea temperaturii în evacuare pentru arderea funinginii și reducerea acesteia la nivelul de cenușă. Când conduceți cu viteze mari, temperatura din evacuare devine suficient de mare pentru a arde funinginea. Aceasta se numește regenerare pasivă.

Dacă vehiculul nu atinge frecvent viteze mari, motorul poate arde ceva combustibil suplimentar pentru a ridica temperatura la viteze mai mici și pentru a obține același rezultat. Aceasta se numește regenerare activă. Vehiculele folosesc o combinație din ambele metode de regenerare pentru a menține filtrul curat cât mai mult timp.

În timp condusului, computerul mașinii monitorizează constant nivelul funinginii din filtru pentru a determina când este necesară regenerarea. Când nivelul funinginii atinge un anumit prag, de obicei în jur de 45%, motorul va încerca activ să reducă nivelurile.

Dacă motorul nu este în măsură să arde funinginea din cauza unei scurte deplasări, computerul va porni apoi lumina de avertizare a filtrului pentru a avertiza șoferul.

Care sunt pașii pe care trebuie să îi faceți pentru a declanșa regenerarea filtrului de particule?

-Asigurați-vă că rezervorul de motorină este plin în proporție de 60 %;
-Mergeți 30 de minute cu turație constanță 2.800 RPM;
-Faceți o pauză de 30 de minute cu motorul oprit;
-Mergeți din nou 30 de minute cu 2.800 de turații;
-Faceți pauză 30 de minute cu motorul oprit;
-La repornire trebuie să intre în regenerare.

Pentru mașinile cu cutie automată ar putea fi necesară folosirea modului manual pentru a atinge turația optimă.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide