Primele imagini cu conceptul Volkswagen CrossBlue Coupe

Autor: Iulian Dnistran acum 9 ani Concepte auto

Volkswagen CrossBlue Coupe e un nou concept al germanilor Wolfsburg. Derivat din prototipul CrossBlue, care a fost prezentat la Salonul Auto Detroit 2013, noul concept Volkswagen va fi prezentat, cel mai probabil, la Salonul Auto Shanghai 2013. Acolo, crossoverul  care nu e nici coupe şi nici albastru se va înfrunta cu alte două concepte nemţeşti – Mercedes-Benz GLA şi BMW X4.

Din imaginile publicate de site-ul autoblog.nl, putem vedea că prototipul CrossBlue Coupe se aseamănă foarte mult cu noul Volkswagen Golf, atât la exterior, cât şi la interior.

Potrivit olandezilor, conceptul germanilor are parte de un sistem de tracţiune integrală şi un sistem de propulsie hibridă. Dacă va intra în producţia de serie, Volkswagen CrossBlue Coupe Concept ar putea fi un înlocuitor pentru actualul Tiguan.

Rămâne de văzut, însă, ce detalii oficiale vor da cei de la Volkswagen.

Ce părere aveţi despre conceptul germanilor? Ar avea loc pe piaţă?




Comentarii
Inchide