Progeniturile ciudate ale lumii auto

Autor: Adrian Mihălţianu 20 mai 2014 Dosar & Analize

Kia Avella (1997) – Ford Aspire (1997)

În anii ’90, Ford era împreună cu Mazda, iar KIA avea un parteneriat destul de fructuos cu Marele Oval albastru, care a ajutat compania sud-coreeană să evolueze încet.

Cei de la Ford credeau că pot obţine profituri dacă folosesc o maşină realizată de alţii. S-au înşelat

Dacă la finalul anilor ’80, sud-coreenii ofereau pe multe pieţe modelul KIA Pride (sau Avella) bazat pe Mazda 121 şi Ford Aspire, iată că în 1993 s-a întors foaia: KIA a devenit donator pentru Ford!

Adică modelul urban KIA Avella era, în cea mai mare parte, dezvoltat de coreeni (care, practic, au modernizat şi îmbunătăţit precedenta generaţie Mazda 121), în timp ce Ford se mulţumea doar să schimbe sigla modelelor vândute în showroom-urile proprii din SUA şi pe unele pieţe din Asia sau în Australia.

KIA a pornit fără pretenţii, iar acum e pe cai mari. Mă rog, ponei…

Practic, a fost ultimul model din cadrul parteneriatului Ford – KIA, producătorul american fiind nemulţumit atât de vânzări, cât şi de profiturile infime aduse de această maşină. Ford şi KIA au rupt legăturile înainte de terminarea celui de-al doilea mileniu.

Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide