Fiat lansează o nouă versiune a modelului 500 EV

Autor: Marius Vișan 08 iun. 2020 Mașini electrice

Era doar o chestiune de timp până când Fiat să lanseze versiunea hatchback a modelului 500 EV, după ce în primăvară italienii au lansat modelul decapotabil. La fel ca modelul cabrio, noua electrică Fiat 500 va fi inițial oferită în ediția specială „La Prima”, pachet ce conține trapa panoramică din sticlă și trei opțiuni de vopsea: Ocean Green, Mineral Grey și Celestial Blue.

Pachetul standard va include detalii cum ar fi farurile cu LED, un set de jante din aliaj de 17 inci, inserții cromate și tapițerie din piele ecologică pe scaune și bord.

Intră în galeria foto

Motorul electric al noului Fiat 500 Hatchback combină un pachet de baterii de 42 kWh cu un motor electric de 116 CP, oferindu-i o autonomie de conducere de 320 km în ciclul WLTP. Sprintul 0-100 km / h se face în 9 secunde, iar 0 – 50 km / h în 3,1 secunde, în timp ce viteza maximă este limitată la 149 km / h.

Fiat a montat de asemenea pe noul 500 EV un sistem de încărcare rapidă de 85kW; noul model electric italian poate încărca bateria cu până la 80 la sută în doar 35 de minute cu utilizarea unui încărcător rapid.

Fiat 500 EV se încarcă în 6 ore la priza de acasă

Constructorul italian va oferi clienților și două soluții de încărcare pentru locuință.

Primul este un sistem Wallbox, care poate fi conectat pur și simplu la o priză de casă fără a fi nevoie de o instalare profesională. Este capabil să încarce cu puterea de până la 3 kW. De asemenea, sistemul poate fi configurat pentru o putere de 7,4 kW, permițând o încărcare completă, la priza de acasă, în puțin peste șase ore.

Prețuri începând de la 34.900 euro în Italia

Noul Fiat 500 EV este, de asemenea, primul model din segmentul său care prezintă o caracteristică de conducere autonomă de nivel 2, precum și primul model FCA care oferă noul sistem de infotainment UConnect5, care rulează printr-un ecran  tactil de 10,25 inci și dispune de wireless Apple CarPlay și Android Auto.

Clienții pot efectua acum o comandă pentru noul Fiat 500 „La Prima”, cu prețuri începând de la 34.900 euro în Italia.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Carscoops.com


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide