BMW M5 sărbătoreşte 30 de ani cu o ediţie specială

Autor: Adrian Mihălţianu 07 mai 2014 Știri auto

BMW M5 „30 Jahre” este numele ediţiei speciale care sărbătoreşte 30 de ani de existenţă a superberlinei germane BMW M5. Şi, la fel cum a făcut prima generaţie a modelului, care a fost lansată în 1984, această minunăţie pe patru roţi are un singur scop – să ofere călătorii ultrarapide unei familii întregi.

Spre deosebire de un M5 obişnuit, această ediţie specială vine cu un plus de putere care face ca valoarea acceleraţiei de la zero până la 100 km/h să scadă sub patru secunde. Mai exact, V8-ul de 4,4 litri a fost modificat pentru a produce nu mai puţin de 600 CP şi 700 Nm – cu 40 CP şi 20 Nm mai mult decât versiunea normală. Astfel, sprintul de la zero până la 100 km/h durează doar 3,9 secunde, cu 0,4 secunde mai puţin decât M5-ul standard.

Pe aici iese tot răul din lume

Toate aceste cifre se traduc mai simplu în doar câteva cuvinte – e cel mai puternic BMW de serie din istorie.

Pe lângă creşterea de putere, M5 „30 Jahre” primeşte în standard pachetul Competition, care vine cu o suspensie mai tare ce coboară garda la sol cu 10 mm. Totodată, cel mai puternic BMW de serie primeşte un diferenţial Active M, o direcţie Servotronic setată pentru un feedback mai direct, în vreme ce modul M al sistemului dinamic de control al stabilităţii (DSC) a fost modificat pentru a oferi o experienţă mai sportivă.

Cinci generaţii de nebunie cu tracţiune pe spate

La nivel estetic, ediţia specială a M5-ului este vopsită exclusiv în culoarea BMW Individual Frozen Dark Silver, iar jantele bicolore de 20 de inci completează tabloul exterior, alături de câteva embleme discrete „30 Jahre M5”.

În interior, şoferul este întâmpinat cu praguri speciale, dar şi cu o planşă de bord inscripţionată cu aceeaşi emblemă „30 Jahre M5”, împreună cu numărul exemplarului produs.

Scaune sport şi piele aproape peste tot. Mai ai nevoie şi de altceva?

Ediţia specială BMW M5 „30 Jahre” va fi produsă în 300 de exemplare destinate vânzării în lumea întreagă. Preţul pentru exemplarele destinate României este de 140.638 de euro cu TVA inclus.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide