DC Design Avanti vrea să fie Ferrari-ul indian pentru milionarii de la Bollywood

Autor: Oraan Mărculescu 25 ian. 2012 Prezentări

DC Design Avanti a fost prezentat recent la Auto Expo, în New Delhi, dorindu-se un adevărat simbol pentru potenţialul industriei auto din India. În spatele maşinii îl regăsim pe fostul designer GM Dilip Chhabria, care vrea ca India să intre pe uşa din faţă în exclusivistul club al naţiunilor producătoare de maşini sport.

DC Design Avanti are un stil controversat, made in Bollywood

O misiune care se anunţă destul de grea pentru noua creaţie DC Design Avanti, un melanj foarte ciudat de stiluri, fără o identitate clară, dar cu idei controversate şi care, oarecum, inspiră atmosfera filmelor de acţiune „made in Bollywood”. Cel mai probabil, mulţi vor indica Audi R8 ca sursă de inspiraţie pentru partea frontală.

În ce priveşte partea mecanică, DC Design Avanti nu vine cu nimic nou sau propriu. Şasiul este de tip spaceframe, promiţând o masă redusă pentru maşină, iar motorul este plasat central, maşina având două locuri. Propulsorul oferit într-o primă fază este unul foarte modest pentru pretenţiile domeniului supercar: este vorba despre un turbo EcoBoost de origine Ford, de 2,0 litri şi 240 CP, care poate fi modificat pentru a fi conform chiar şi normelor Euro 6.

Pentru început, DC Design Avanti are un motor turbo Ford, de 2,0 litri şi 240 CP

Beneficiind de o cutie de viteze manuală cu 6 trepte sau, opţional, de una automată cu dublu-ambreiaj PowerShift, tot de origine Ford, evident, DC Design Avanti cântăreşte 1,5 tone, promiţând performanţe bune, mai ales prin prisma preţului de bază de circa 56.000 USD (adică 43.000 euro).

DC Design Avanti va fi produs într-o cadenţă de 300 de exemplare anual, începând din 2013, în plan fiind şi adaptarea unui motor V6 Honda, care, graţie turbocompresorului, va ajunge la 400 CP. Chiar şi aşa, e greu de crezut că elita indiană amatoare de maşini sport va prefera acest model în locul unor nume consacrate, care, chiar dacă sunt mai scumpe, oferă o cu totul altă imagine.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide