Ediţie specială BMW Z4 sDrive35is Mille Miglia Limited Edition

Autor: Dan Vache acum 10 ani Prezentari

Modelul de top al roadsterului bavarez este BMW Z4 sDrive35is, un
fel de urmaş al lui BMW Z4 M, dar fără a beneficia de sigla
Motorsport în exterior
– cu toate că puterea de 340 CP a
propulsorului bi-turbo este la acelaşi nivel cu a predecesorului cu
badge M.

Noua editie speciala BMW Z4 sDrive35is Mille Miglia

Cei care suspinau după o notă de exclusivitate pentru acest
top-model al gamei Z4 se pot acum bucura: italienii au
pregătit ediţia specială BMW Z4 sDrive35is Mille Miglia
.
Care, din păcate, va fi oferită doar în 99 de exemplare, aşa încât
va fi destul de exclusivistă.

Logo Mille MigliaModelul este realizat de BMW Italia şi
doreşte să fie un tribut adus legendarului BMW
328
, care a făcut furori la ediţia din 1940 a cursei Mille
Miglia, câştigând locurile unu, trei, cinci şi şase – cea mai
importantă realizare de până acum a departamentului de curse
BMW.

Ce înseamnă această ediţie specială Z4 Mille
Miglia?
Nu vorbim de modificări tehnice, performanţele
rămânând la acelaşi nivel. Pentru început, modelul este oferit cu
un pachet exterior M Sports, cu mici tuşe diferite de un Z4
sDrive35i de serie (grila neagră a radiatorului sau vopsirea în
negru a părţii centrale a spoilerului frontal).

Jantele de 19″ oferite sunt finisate într-o nuanţă „dark
chrome”, având un aspect racing, dar şi elegant în acelaşi timp.
Vopseaua pentru caroserie este specială, argintiu mat,
denumită Polaris
, ceea ce ar trebui să diferenţieze clar
maşina pentru cunoscători.

Cusatura rosie pentru scaunePentru cei mai puţin
cunoscători, micul logo roşu Mille Miglia ar trebui să le
atragă atenţia
că vorbim despre o ediţie specială. Acest
logo este plasat pe aripile laterale, lângă inscripţia sDrive35i,
precum şi în spate, sub badge-ul Z4, ieşind imediat în evidenţă
datorită vopselei speciale a caroseriei.

Interiorul nu suferă modificări importante de concepţie, dar
câştigă la capitolul look. Scaunele sport sunt acoperite într-o
combinaţie de Alcantara şi tapiţerie din piele, cusătura roşie
fiind foarte bine pusă în evidenţă.

De asemenea, covoraşele au margini roşii şi inscripţia
„1000 Miglia”
, iar la baza consolei centrale, finisată cu
un plastic special pentru acest model, regăsim, din nou, logo-ul
roşu Mille Miglia.

Din tablou mai lipseşte doar numărul de serie al fiecărui
exemplar, plasat la vedere. Dar ce mai contează, dacă toate
cele 99 de exemplare din acest BMW Z4 sDrive35i Mille Miglia sunt
destinate pieţei italiene
?

Cât despre preţ, acesta nu a fost comunicat, însă maşina va
putea fi admirată în premieră la evenimentul de celebrare anul
dedicat Mille Miglia.

Doar 99 de exemplare BMW Z4 Mille Miglia vor fi produse



Comentarii
Inchide