Mazda3 în 5 uşi – poze şi informaţii oficiale

Autor: Cosmin Iordache 13 ian. 2009 Prezentări

Mazda3 - zoom zoom in 5 usiAm văzut Mazda3 Sedan şi ne-a plăcut, direcţia spre care designerii Mazda duc ultimele produse fiind mai mult decât atractivă. Mare întrebarea ivită a fost însă cum va arată versiunea mai tinerească Mazda3 hatchback. Răspunsul ni-l oferă imaginile oficiale emise de constructorul nipon cu ocazia lansării oficiale de la Salonul Auto de la Bologna.

Hatchback-ul păstrează fidel pedigree-ul vizual al versiunii cu patru uşi, cu aceeaşi parte frontală cu faruri alungite oblic şi grila în forma unui zâmbet şi aceeaşi linie laterală dinamică. Spatele menţine forma cu care Mazda ne-a obişnuit, dar este condimentat din plin cu sportivitate printr-o plonjare mai accentuată a hayonului şi lămpile alungite cu sticlă clară. De asemenea, este clar că 3 e încadrează în aceeaşi temă ca şi Mazda2 şi Mazda6, fiind produsuul plasat atât vizual cât şi funcţional între citadină şi modelul de familie

Mazda3 - un spate mai sportivDimensional vorbind, Mazda3 în 5 uşi este mai lungă, măsurând 4,46 metri şi mai înâltă, 1,47 metri. Aspectul dinamic este însă pastrat prin formele prelungi şi îmbunătăţirea coeficientului aerodinamic, 0,28.

Interiorul înseamnă plăcere la volan, consola centrală fiind îndreptată uşor spre şofer şi schimbătorul plasat mai aproape. Serenitatea din interior este garantată, conform celor de la Mazda, de reducerea zgomotului la rulare cu până la 11% şi prin oferirea unui performant sistem audio BOSE cu 10 incinte acustice.

Motorizările oferite pentru acest model vor fi 1.6 şi 2.0 litri benzină şi noul diesel de 2.2 litri, introdus recent pe Mazda6, şi de aemenea economicul diesel de 1.6 litri. Cea mai tentană rămâne însă motorizarea de 2.2 litri diesel, disponibilă în două versiuni de putere 150 CP sau 185 CP. Cel mai mi economic se anunţă 1.6 MZ-CD, motor care consumă la 100 km parcurşi în regim mixt doar 4,3 litri. Cele pe benzină dezvoltă 105 CP, respectiv 150 CP.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide