Bancul zilei: Undeva în România, ninsoare abundentă, zăpadă multă pe carosabil, trafic îngreunat

Autor: ProMotor 23 mart. 2011 Stiati ca...
Bancul zilei: Undeva în România, ninsoare abundentă, zăpadă multă pe carosabil, trafic îngreunat

Undeva în România, ninsoare abundentă, zăpadă multă pe carosabil, trafic îngreunat. Un camion e urmat la mică distanţă de un BMW X6. BMW-ul se chinuia să depăşească acel camion.

La un moment dat, maşina intră în depăşire şi, când ajunge în dreptul cabinei, se opreşte. Şoferul camionului coboară geamul şi este abordat de şoferiţa din BMW.

O blondă superbă cu ochi albaştri îi strigă şoferului din camion:

– Hei! Sunt Mirela şi sunt blondă! Vezi că-ţi cade marfă din camion în spate!

Şoferul – nimic, se uită la ea, întoarce capul şi rulează cu aceeaşi viteză. Se repetă faza de câteva ori, iar la un moment dat camionul trage pe dreapta într-o parcare. Vizibil iritată că bunele ei intenţii au rămas în zadar, Mirela opreşte şi ea BMW-ul şi merge direct la tip:

– Auzi, sunt Mirela şi sunt blondă şi de o oră tot îţi spun că pierzi marfă din camion. Eşti surd sau faci pe şmecherul?

– Sunt Vasile, sunt brunet, nu sunt surd, nu sunt şmecher, sunt de la Drumuri şi împrăştii sare pe drum.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide