2023: Ai făcut ITP dar nu apari în baza de date a RAR? Ce trebuie să faci ca să nu primești amendă

Autor: Radu Țuțulan 27 oct. 2023 Știri auto

Sunt situații în care, deși proprietarul mașinii a făcut ITP, nu apare în baza de date a RAR. Cu toate că sunt rare astfel de cazuri, e important să știi ce trebuie faci ca să nu primești amendă.

Toți posesorii de mașini știu că inspecția tehnică periodică (ITP) a vehiculului este obligatorie. Aceasta se face după 3 ani, în cazul mașinilor noi. Din 2 în 2 ani, la vehiculele care au mai puțin de 12 ani vechime.

Iar mașinile care au peste 12 ani de la data primei înmatriculări vor fi verificate anual.

În general, odată efectuat ITP-ul, informațiile se încarcă în baza de date a Registrului Auto Român (RAR).

Ai făcut ITP dar nu apari în baza de date a RAR?

Au fost cazuri în care șoferii au făcut la timp ITP, dar informațiile nu s-au încărcat imediat în sistem.

De exemplu, dacă ți-a expirat ITP și ai refăcut inspecția într-o zi de vineri, există posibilitatea ca datele să fie actualizate în sistem abia în următoarea zi lucrătoare. Adică în cursul zilei de luni.

Astfel, dacă ești oprit de poliție pentru control în acest interval, și ofițerii vor confrunta informațiile trecute în talon cu cele din baza de date, vor constata că mașina nu are ITP valabil.

Ce trebuie să faci ca să scapi de amendă?

Pentru a te asigura că nu ajungi în această situație, poți verifica valabilitatea ITP online.

Tot ce trebuie să faci e să accesezi site-ul Registrului Auto Român: www.rarom.ro. Apoi, la secțiunea „VERIFICARE ITP”, introduceți datele de identificare a mașinii.

În partea de jos a paginii va apărea, după ce dați căutare, un mesaj prin care ești informat dacă ITP este valabil și până la ce dată.

Dacă, în urma verificării pe site-ul RAR, descoperi că mașina nu apare în baza de date a RAR, deși ai făcut ITP, atunci trebuie să faci o sesizare. Aceasta se face tot pe site-ul Registrului Auto Român, la secțiunea „PETIȚII”.

Solicitarea va fi analizată de operatorii RAR în cel mai scurt timp și, dacă va fi nevoie, vor actualiza cu celeritate informațiile din baza de date.

Dar, până nu se procesează informațiile, nu risca să circuli cu mașina dacă ai ITP expirat. Sau dacă încă nu a fost actualizată baza de date a RAR și nu figurezi oficial că ai ITP valabil.

Ce valabilitate are inspecția tehnică periodică?

Conform legii, mașinile noi nu trebuie să facă inspecția tehnică decât după 3 ani de la data înmatriculării. Dar, după ce au trecut de primul ITP, următorul va trebui făcut mai repede.

La mașinile care au peste 3 ani de la data primei înmatriculări, dar mai puțin de 12 de când se află în circulație, inspecția tehnică periodică are o valabilitate de 2 ani.

Iar în cazul vehiculelor care au peste 12 ani de când au fost puse prima dată în circulație, ITP este valabil doar 12 luni. Deci, trebuie refăcut în fiecare an.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide