Maşinile din RDG. ISTORIA automobilelor din fosta Republică Democrată Germană

Autor: Adrian Mihălţianu 06 iul. 2013 Știri auto

BMW? Mai bine zis EMW

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, fabricile BMW din Eisenach, Wandlitz şi Zühlsdorf au ajuns pe mâinile sovieticilor, care au reînceput producţia modelului BMW 321 la Eisenach, în timp ce adevărata companie BMW nu a mai avut voie să construiască nimic vreme de trei ani la fabrica din Munchen. Astfel, între 1945 şi 1951, toate maşinile care au primit numele de BMW au fost construite, de fapt, de sovietici în Est. Abia în 1952, BMW a reluat producţia de maşini, iar fabrica BMW din Est a fost redenumită în EMW.

În tot acest timp, însă, fabricile sovietice din Estul Germaniei au produs aproximativ 4.000 de exemplare ale modelului 321 şi au reînceput producţia la modelul BMW 326. Ambele fuseseră construite înainte de război sub controlul celor de la BMW.

În 1949, fabrica din Eisenach a lansat modelul BMW 340, care nu era altceva decât un BMW 326 cu o caroserie restilizată, şi a început producţia la modelul BMW 327.

EMW 340

După redenumirea companiei în EMW, comuniştii au continuat producţia lui 327 şi au îmbunătăţit modelul 340, comercializându-l sub numele de EMW 340-2. Producţia de modele BMW la fabrica din Eisenach a încetat în 1955, iar în locul lor a început să fie asamblat noul Wartburg 311, în anul 1956.

Chiar dacă, în unele cazuri, maşinile produse în fosta Republică Democrată Germană nu erau la fel de arătoase sau la fel de performante ca rivalii lor din Vest, acestea au reprezentat o alternativă bună la modelele autohtone ale celorlalte ţări din Blocul Comunist, chiar dacă timpul de aşteptare pentru o maşină putea ajunge şi la 15 ani.

Voi ce amintiri aveţi cu maşinile produse în RDG?

Pagini: 1 2 3 4 5

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide