La o săptămână după ce acciza aplicată carburanților a fost redusă cu un total de 25 de procente, prețurile la motorină ajung din nou aproape de cele de dinaintea celei mai recente scăderi.
În momentul când acciza era redusă cu doar 20%, motorina costa până la 10,40 lei pe litru, în cazul stațiilor Lukoil, după cum notează Hotnews. Astăzi, 9 septembrie, prețurile variază între 10,19 lei și 10,35 lei pentru un litru de motorină.
Cel mai ieftin litru de motorină din Capitală se regăsește la stațiile Petrom. Aici, distribuitorul comercializează carburantul cu 10,19 lei pe litru. Și două stații Socar, de pe bulevardul Basarabia și strada Vasile Lascăr, comercializează motorina cu același preț, de 10,19 lei pe litru.
Cea de-a treia stație Socar din București, de pe bulevardul Theodor Pallady, vinde motorina cu 10,24 lei pe litru, iar stațiile OMV și MOL o vând cu 10,25 lei pentru un litru. La stațiile distribuitorului Lukoil, un litru de motorină costă 10,26 lei pe litru, iar cea mai scumpă motorină se regăsește la stațiile Rompetrol. Aici, șoferii trebuie să achite 10,35 lei pentru fiecare litru de motorină.

Analizând prețurile actuale și cele prezentate de publicația anterior menționată, observăm că, per total, motorina s-a scumpit, în ciuda reducerilor accizei. Excepție fac stațiile Lukoil, unde se observă o reducere de preț de 14 bani pe litru. În rest, la celelalte stații, scumpirile variază între 5 bani (în cazul Petrom și OMV) și 21 de bani (în cazul Rompetrol).
Un posibil motiv pentru creșterea prețului carburanților este și scumpirea prețului petrolului. Acesta se apropie din nou de pragul de 100 de dolari pe baril, pe fondul noilor tensiuni dintre Statele Unite ale Americii și Iran, dar și din cauza loviturilor pe care infrastructura energetică a Arabiei Saudite le-a încasat.
Petrolul Brent, reperul internațional al pieței, a urcat cu 2,4% față de închiderea de luni, până la 99,34 dolari pe baril. În tranzacțiile de miercuri dimineață din Asia, cotația a continuat să crească, ajungând la 99,44 dolari pe baril.
Totuși, efectele depășesc piața carburanților. Energia mai scumpă poate majora costurile de transport și producție și poate alimenta presiunile inflaționiste. Pentru consumatori, o eventuală transmitere a scumpirii petrolului către benzină și motorină ar însemna costuri mai mari atât pentru deplasările cu mașina, cât și indirect pentru bunurile transportate rutier.