Pe Autostrada Soarelui nu va exista niciun blocaj cauzat de lucrări. Anunţul ministrului Transporturilor

Autor: Marius Vișan 08 iun. 2020 Știri auto

Ministrul Transporturilor a anunțat că, în intervalul 15 iunie – 15 septembrie, pe Autostrada Soarelui nu va exista niciun blocaj cauzat de lucrări de întreținere. Lucian Bode consideră că este anormal ca în sezonul estival compania de drumuri să execute lucrări pe autostrada către litoralul românesc.

„În acest an, avem programate lucrări de întreținere periodică, covoare asfaltice, îmbrăcăminte, reciclări etc pe 65 kilometri din cei 230 km Autostrada Soarelui București-Constanța. Până în acest moment, în 5 luni, am reușit să finalizăm 33 km de lucrări de întreținere pe acest tronson de autostradă în condiţiile în care nu a fost trafic.

33 km de lucrări de întreținere, pe Autostrada Soarelui, în 5 luni

Eu le-am transmis foarte clar celor de la compania de drumuri că nu mai vreau să văd blocaje pe A2, cauzate de lucrările în plin sezon estival. În consecință, în intervalul 15 iunie – 15 septembrie pe Autostrada Soarelui nu va exista niciun blocaj cauzat de lucrări de întreținere la acest sector de drum.

Pe data de 12, în noaptea de joi spre vineri (11 spre 12 iunie) am primit informația de la compania de drumuri că inclusiv marcajele vor fi realizate şi toate restricțiile pe Autostrada Soarelui vor fi ridicate astfel încât weekend-ul următor să nu mai avem blocaje cauzate de lucrări.

Rămân circa 30 km la care se va interveni după 15 septembrie. Este anormal ca în sezonul estival compania de drumuri să execute lucrări pe A2”, a declarat luni ministrul Transporturilor, la Digi24.

Informațiile au apărut ca reacție după ce marea relaxare din weekend-ul trecut a adus coloane de sute de mașini pe Autostrada Soarelui. S-a circulat greu atât pe sensul către mare, cât și la întoarcerea în București.

Sursă: Adevărul.ro

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide