Scrisoare deschisă adresată de Titi Aur autorităților. Cum poate fi redus numărul accidentelor rutiere

Autor: Radu Țuțulan 22 apr. 2024 Știri auto
Scrisoare deschisă adresată de Titi Aur autorităților. Cum poate fi redus numărul accidentelor rutiere

Expertul în conducere preventivă, Titi Aur, a adresat o scrisoare deschisă autorităților statului. Multiplul campion de raliuri spune cum poate fi redus numărul accidentelor rutiere.

Titi Aur a dezvoltat de mai bine de 10 ani, un proiect de studiere și cercetare a metodelor prin care se poate crește siguranța rutieră.

A pus bazele unui centru de pregătire a conducătorilor auto, care include atât simulatoare cât și piste de antrenament. Și, de asemenea, a oferit de câte ori i-a fost cerut, un sfat privind conducerea în siguranță a unui autovehicul.

Acum, însă, e de părere că autoritățile bat pasul pe loc. De aceea, a publicat o scrisoare deschisă adresată Premierului și ministrului Transporturilor.

Scrisoare deschisă adresată de Titi Aur autorităților

Am înființat o infrastructură pentru cercetarea siguranței rutiere și a conducerii defensive. Asist în ultima perioadă, la o prezentare cosmetizată, din partea autorităților statului, a fenomenului accidentologie rutieră. În acest context, o să vă rog să-mi permiteți să fac câteva comentarii”, își începe Titi Aur scrisoarea deschisă.

Acesta prezintă apoi situația reală în ceea ce privește evenimentele rutiere din țara noastră:

  • se înregistrează 86 de morți la 1 milion de locuitori (Suedia, Norvegia, Danemarca, Irlanda au 22-26 morți/milion, iar media europeană este de 46/milion)
  • în perioada 2004 – 2019, am avut, în medie, aproximativ 8.000 de accidente grave pe an
  • avem peste 300 de morți la 10 miliarde kilometri parcurși (țările nordice au 26 de moți/10 mld. Km. parcurși)
  • accidentele de circulație sunt influențate, în principal, de trei factori:

Cum influențează drumul și mașina producerea de accidente rutiere

S-au construit peste 1.000 de kilometri de autostradă, s-au modernizat multe drumuri, iar acum acestea sunt mult mai bune decât in anii ‘90. Mai avem multe de făcut, dar adevărul este că drumul e mai bun”, este opinia lui Titi Aur.

De asemenea, expertul în conducere defensivă spune că și mașinile sunt de o calitate mult mai bună.

Automobilul a înregistrat în ultimii 30 de ani cea mai spectaculoasă și eficientă evoluție din punct de vedere a siguranței, atât activă (ABS, ESP, CT, senzori, etc.), dar și pasivă (caroseria mult mai prietenoasă în caz de accident, evoluția centurii de siguranță, apariția airbag-urilor, etc.). Așadar, așadar, mașina este mult mai bună”, spune Titi Aur în scrisoarea deschisă.

În schimb, a scăzut investiția în dezvoltarea capabilităților șoferilor.

Titi Aur: Pregătirea șoferilor este mult mai slabă decât în anii `80

Expertul în conducere defensivă atrage atenția că șoferii sunt mai slab pregătiți acum, decât în anii `80.0

Pregătirea participantului la trafic: pieton, biciclist, trotinetist, motociclist, conducător auto amator sau profesionist, pasager este mai slabă decât în anii ‘80”, scrie Titi Aur.

Acesta explică și care sunt principalele probleme:

  • în școala generală, nu se mai face pregătirea copiilor pentru a se deplasa în siguranță pe stradă
  • școala de șoferi a scăzut calitatea pregătirii
  • evoluția tehnică și socială ar trebui să oblige la introducerea a cel puțin două capitole noi la școala de șoferi:
    • Sistemele tehnice ale automobilului: sisteme active, pasive și alte evoluții, etc.;
    • Reguli primare/minimale de conducere defensivă: cercul de siguranță, regula fermoarului, regula celor două secunde, etc.

Înainte de ’90, pentru obtinerea unui permis de conducător auto se făceau examen psihologic cu testarea reflexelor și abilităților cu strungulețul, simulatorul de testare coordonare mâini/picioare, etc. Acum nu se mai face! Poligon și examen în poligon nu se mai fac. Conducere și examen pe timp de noapte nu se mai fac. Prezența la orele de teorie la școlile de șoferi, este în medie cu 50% mai mică, comparativ cu cea din anii ’80”, atrage atenția Titi Aur.

Titi Aur: Va mai curge mult sânge pe șoselele din România

Titi Aur atrage atenția că pe șoselele din România se desfășoară în fiecare zi un război permanent. Și zilnic mor 4-5 oameni, în medie, în accidente rutiere.

Anual, România pierde de la bugetul statului 3,3 miliarde euro costuri sociale ca urmare a accidentelor rutiere și încă 1,5 miliarde euro prin sistemul de asigurări. ȘI NU FACEM NIMIC! Trebuie acționat URGENT! Printr-un plan adevărat, în mod special în zona educației rutiere, dar nu numai, pentru a opri RĂZBOIUL ROMÂNILOR CONTRA ROMÂNILOR, care are loc pe șoselele patriei”, spune Titi Aur.

Multiplul campion de raliuri spune că există soluții, doar că autoritățile sunt inexistente din acest punct de vedere.

Domnule Prim Ministru și Domnule Ministru al Transporturilor și Infrastructurii, dacă nu inițiați URGENT un astfel de plan va mai curge mult SÂNGE PE SOȘELELE DIN ROMÂNIA și eu mă simt obligat să vă atrag atenția, că există soluții pentru reducerea REALĂ a accidentelor rutiere, dar este necesară VOINȚĂ POLITICĂ”, își încheie Titi Aur scrisoarea deschisă.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide