Este legal să dormi în mașină pe marginea drumului? În ce situații sunt amendați șoferii

Autor: Radu Țuțulan 03 apr. 2024 Știri auto
Este legal să dormi în mașină pe marginea drumului? În ce situații sunt amendați șoferii

Oboseala este unul dintre cele mai întâlnite motive care duc la producerea de accidente rutiere, de aceea nu e recomandat să conducem pe distanțe lungi fără a ne odihni. Este, însă, legal să dormi în mașină pe marginea drumului?

Legea din România stabilește că un șofer de autobuz sau camion nu are voie să conducă mai mult de 9 ore pe zi. Iar după fiecare 4.5 ore de conducere trebuie să facă o pauză de cel puțin 45 de minute.

Dar, această regulă nu este impusă decât șoferilor profesioniști. Restul conducătorilor auto sunt liberi să conducă atâta timp cât sunt apți să o facă.

Din păcate, mulți șoferi nu realizează că sunt obosiți și nu opresc pentru a se odihni.

Cât de periculoasă e somnolența la volan

Oboseala acumulată de-a lungul timpului poate genera o stare de somnolență. Cu cât drumul este mai lung, cu atât aceasta se accentuează și apare microsomnul. Adică scurte perioade de ațipire involuntară sau chiar episoade de somn.

Somnolența la volan e considerat un fenomen la fel de periculos precum condusul sub influența băuturilor alcoolice.

Timpii de reacție scad foarte mult, la fel și nivelul de concentrare și de conștientizare a anumitor situații din trafic.

Conform specialiștilor, atenția și capacitatea de reacție a unui șofer scade după aproximativ 4 ore de condus.

Cum îți dai seama că începe să apară somnolența când ești la volan

Atunci când conduci de mai multe ore, îți poți da seama că începe să se instaleze somnolența dacă:

  • ochii încep să-ți lăcrimeze din ce în ce mai des;
  • caști frecvent;
  • clipești mai des;
  • îți e tot mai greu să ții ochii deschiși;
  • apar perioade în care vederea devine încețoșată;
  • apar dificultăți în menținerea traiectoriei;
  • nu te poți concentra și nu mai ești atent la drum;
  • nu mai observi vezi indicatoarele rutiere;
  • nu-ți mai amintești ultimii kilometri.

Ce trebuie să faci când simți primele semne de oboseală

Dacă îți simți ochii grei și starea de oboseală s-a instalat deja, trebuie să oprești.

Dacă ai de parcurs un drum lung, este recomandat ca o dată la 2-3 ore să faci câte o pauză de 15-30 de minute.

Este indicat să porți conversații cu ceilalți pasageri din mașină, iar dacă te simți obosit, deschide geamul sau ascultă muzică mai tare.

Foarte important, nu consuma băuturi energizante sau cafea pentru a rămâne treaz! Atunci când starea de oboseală este generalizată,acestea pot accentua starea de somnolență.

După 8-9 ore de condus, cel mai bine e să te oprești pentru a dormi. De asemenea, când simți o stare de oboseală, oprește într-un loc sigur pentru a dormi măcar jumătate de oră.

Este legal să dormi în mașină pe marginea drumului?

Codul Rutier nu interzice șoferilor să doarmă în mașină, dacă vehiculul este parcat regulamentar.

Ceea ce înseamnă că mașina trebuie oprită fie într-o parcare, fie în afara părții carosabile.

Așadar, nu este legal să dormi în mașină pe marginea drumului, dacă indicatoarele rutiere nu permit staționarea sau oprirea vehiculelor în acea zonă.

În ce zone este interzisă oprirea

Oprirea unui vehicul este interzisă în următoarele situații:

  • în zona de acţiune a indicatorului „Oprirea interzisă”;
  • pe trecerile la nivel cu calea ferată curentă şi la o distanţă mai mică de 50 m înainte şi după acestea;
  • pe poduri, pe şi sub pasaje denivelate, precum şi pe viaducte;
  • în curbe şi în alte locuri cu vizibilitate redusă sub 50 m;
  • pe trecerile pentru pietoni ori la mai puţin de 25 m înainte şi înainte de acestea;
  • în intersecţii, inclusiv cele cu circulaţie în sens giratoriu, precum şi în zona de preselecţie unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanţă mai mică de 25 m de colţul intersecţiei;
  • în staţiile mijloacelor de transport public de persoane, precum şi la mai puţin de 25 m înainte şi după acestea;
  • în dreptul altui vehicul oprit pe partea carosabilă, dacă prin aceasta se stânjeneşte circulaţia a două vehicule venind din sensuri opuse, precum şi în dreptul marcajului continuu, în cazul în care conducătorii celorlalte vehicule care circulă în acelaşi sens ar fi obligaţi, din această cauză, să treacă peste acest marcaj;
  • în locul în care se împiedică vizibilitatea asupra unui indicator sau semnal luminos;
  • pe sectoarele de drum unde sunt instalate indicatoarele cu semnificaţiile „Drum îngustat”, „Prioritate pentru circulaţia din sens invers” sau „Prioritate faţă de circulaţia din sens invers”;
  • pe pistele obligatorii pentru pietoni şi/sau biciclişti ori pe benzile rezervate unor anumite categorii de vehicule, semnalizate ca atare;
  • pe platforma căii ferate industriale sau de tramvai ori la mai puţin de 50 m de acestea, dacă circulaţia vehiculelor pe şine ar putea fi stânjenită sau împiedicată;
  • pe partea carosabilă a autostrăzilor, a drumurilor expres şi a celor naţionale europene (E);
  • pe trotuar, dacă nu se asigură spaţiu de cel puţin 1 m pentru circulaţia pietonilor;
  • pe pistele pentru biciclete;
  • în locurile unde este interzisă depăşirea.

În ce zone este interzisă parcarea unui autovehicul

Codul Rutier stabilește mai multe situații în care parcarea unui autovehicul este interzisă:

  • în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;
  • în zona de acţiune a indicatorului cu semnificaţia „Staţionarea interzisă” şi a marcajului cu semnificaţia de interzicere a staţionării;
  • pe drumurile publice cu o lăţime mai mică de 6 m;
  • în dreptul căilor de acces care deservesc proprietăţile alăturate drumurilor publice;
  • în pante şi în rampe;
  • în locul unde este instalat indicatorul cu semnificaţia „Staţionare alternantă”, în altă zi sau perioadă decât cea permisă, ori indicatorul cu semnificaţia „Zona de staţionare cu durată limitată” peste durata stabilită.

Cât este amenda pentru parcare neregulamentară

Sancțiunea minimă pentru parcare neregulamentară este de 2 puncte de amendă. Și cum în 2024 punctul de amendă se calculează la valoarea de 5% din salariul minim brut, amenda pentru parcare neregulamentară pornește de la 330 de lei.

Dar, conducătorul auto poate fi sancționat și pentru staționare neregulamentară. În această situație, legislația prevede o amendă de până la 825 de lei, plus 3 puncte de penalizare.

Aceleași amenzi se vor aplica și dacă mașina e parcată sau staționează pe spațiul verde.

În cazul staționarii sau parcării pe autostradă, în alte locuri decât cele special amenajate și semnalizate, conducătorul auto riscă o amendă de aproape 1.000 de lei.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: elements.envato.com


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide