SUV-ul compact Skoda Karoq primește un update

Autor: Cristian Gubandru 09 apr. 2022 Știri auto

Skoda Karoq primește un update care îi aduce câteva îmbunătățiri, atât la exterior, cât și la interior. SUV-ul are acum un decor nou la interior, tapițerii realizate din materiale reciclate și mai multe opțiuni pentru liniile de echipare Ambition și Style.

Karoq facelift este disponibil în versiunile de echipare Active, Ambition și Style, la care se adaugă și varianta specială Sportline.

O opțiune lansată în premieră pentru Karoq este scaunul pasagerului din față cu funcție de memorie și ajustare electrică, ce este disponibil începând cu linia de echipare Style.

La interior se fac remarcate noile decoruri și tapițerii, ce pot fi realizate opțional din materiale sustenabile. Pentru pachetul ECO, tapițeria va fi realizată parțial dintr-un material obținut din sticle PET reciclate.

Printre dotările opționale se numără și iluminarea ambientală cu LED optimizată, iluminând acum și decorul ușilor din spate în una dintre cele 10 culori disponibile.

Design îmbunătățit

Designul Karoq este acum specific gamei actuale de SUV-uri Skoda. Grila radiatorului are formă hexagonală și a devenit mai lată, conferind modelului un aspect mai robust, împreună cu noua mască frontală. Eleronul alungit conferă întregii caroserii un look mai prelung și alături de prizele de aer Air Curtains din față, jantele din aliaj ușor optimizate aerodinamic și noul scut de sub automobil reduc coeficientul aerodinamic cd cu peste 9%, la 0,30.

La fel ca blocurile optice spate, farurile au devenit mai suple și se disting prin noul design compus din patru elemente separate. De asemenea, farurile sunt acum disponibile în premieră pentru Karoq cu tehnologia opțională Matrix full-LED.

Noul SUV are o lungime de 4.390 mm și lățimea de 1.841 mm. Înălțimea modelelor cu tracțiune față este 1.603 mm și ampatamentul de 2.638 mm. Cu tracțiune integrală, acestea au înălțimea de 1.608 mm și ampatamentul de 2.630 mm. Volumul portbagajului standard este de 521 l și crește la 1.630 l cu scaunele din spate rabatate. Cu scaunele VarioFlex opționale, portbagajul are un volum de 588 l și respectiv 1.605 l, cu scaunele rabatate. Capacitatea crește la 1.810 l când scaunele din spate sunt demontate.

Opțiuni noi de culori metalizate pentru exterior: Portocaliu Phoenix și Gri Graphite. Skoda oferă o gamă de 9 culori exterioare pentru Karoq. Nuanțele metalizate Portocaliu Phoenix și Gri Graphite sunt noi în această gamă de modele. Acestea au fost adăugate în gamă alături de următoarele culori metalizate pentru exterior: Argintiu Brilliant, Roșu Velvet, Alb Moon pearleffect, Albastru Lava și Negru Magic pearleffect. Gama este completată cu două culori uni: Albastru Energy și Gri Steel.

Motorizări Skoda Karoq facelift

Cele două motoare diesel și trei motoare pe benzină generează între 81 kW (110 CP) și 140 kW (190 CP). Motorul 2,0 TSI de 140 kW (190 CP) este rezervat variantei Karoq Sportline și este combinat întotdeauna cu tracțiunea integrală ce face parte din dotarea standard. Tracțiunea integrală poate fi comandată ca dotare opțională pentru motorul 2,0 TDI de 110 kW (150 CP). Cel de-al doilea motor diesel este un 2,0 TDI 116 CP.

Din gama de dotări opționale fac parte Controlul dinamic al șasiului DCC și direcția progresivă. Liniile de echipare Ambition și Style, precum și varianta Sportline pot fi echipate opțional cu funcția de control dinamic al șasiului DCC și cu direcție progresivă. DCC evaluează în permanență situația curentă în timpul mersului și ajustează în consecință amortizarea și direcția.

Setările de bază Eco, Normal, Confort și Sport pot fi activate din funcția de selectare a modului de condus, iar modul Individual poate fi ajustat conform preferințelor. Raportul variabil de transmitere a direcției ce depinde de unghiul de virare permite o mai bună manevrabilitate la viteze mai mari și o agilitate și mai pronunțată în viraje. Totodată, asistarea direcției este mai accentuată la unghiuri de bracare mai mari, ca de pildă în virajele din oraș sau la parcare, când automobilul poate fi astfel manevrat mult mai ușor.

Karoq va fi digitalizat integral pe parcursul acestui an, din momentul în care va fi oferit exclusiv cu panoul de instrumente digital. Acest panou se numește Virtual Cockpit și are ecran de 8 inchi ca dotare standard. Ecranul mai mare de 10,25 inchi este oferit ca dotare opțională. Datorită eSIM-ului integrat, SUV-ul este mereu on-line, ceea ce îi dă acces la o gamă largă de servicii on-line mobile Skoda Connect.

Sursa: Skoda

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Skoda Karoq


Cristian Gubandru
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax, parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn, parte ... citește mai mult

Comentarii
Inchide