VIDEO: Momentul în care un Ferrari face accident în Ploiești

Autor: Mihai Morcovescu 16 mai 2022 Știri auto

O competiție automobilistică care a avut loc în week-end la Ploiești a fost scena unui accident în care a fost implicat un model Ferrari. Șoferul bolidului a pierdut controlul asupra mașinii în zona liniei de sosire și a lovit una dintre mașinile parcate. Din fericire, incidentul nu s-a soldat decât cu pagube materiale.

Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Orașul Ploiești a fost la sfârșitul săptămânii trecute gazda primei etape din Campionatul Național de Îndemânare Auto (CNIA). Competiția s-a numit „Trofeul Ploiești” și s-a desfășurat sub autoritatea Federației Române de Automobilism (FRAS).

Prima zi de întreceri a fost dedicată antrenamentelor libere dinaintea celor două manșe de concurs oficiale. În timpul sesiunii s-a produs un accident în care a fost implicat un model Ferrari.

De vină se pare că ar fi fost șoferul care, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra bolidului. Modelul de sute de cai-putere a derapat în zona liniei de start-sosire și a lovit una dintre mașinile parcare pe margine. Din fericire, deși la doar câțiva metri de locul incidentului se aflau mai mulți oameni, nimeni nu a fost rănit. Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

Un filmuleț realizat cu telefonul mobil de un martor a devenit viral pe Internet. În imagini se vede cum Ferrari-ul pătrunde cu mare viteză într-o zonă unde se aflau alte mașini de concurs, dar și spectatori. Șoferul pierde controlul asupra bolidului care derapează, face un „tête-à-queue” și lovește cu partea stângă un SUV parcat pe margine.

În ceea ce privește cauzele producerii accidentului părerile sunt împărțite. Unii martori spun că șoferul ar fi vrut să impresioneze asistența și a încercat să facă o manevră de frânare spectaculoasă.

Alții consideră că distanța dintre linia de sosire și zona de siguranță era prea mică, iar un astfel de bolid cum este Ferrari nu avea cum să oprească în siguranță. Cât despre mașina de pe margine care a fost avariată, sunt voci care spun că aceasta nu ar fi trebuit parcată atât de aproape de linia de sosire.

Sursa: Observatorul Prahovean

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Ferrari, capturi video


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide