Am condus Jaguar XF facelift, în premieră cu motor diesel în patru cilindri

Autor: Gabriel Grosoiu acum 8 ani Test drive

Despre Jaguar şi XF facelift.

Marca Jaguar s-a schimbat enorm în ultimii ani, împinsă fie de preluarea Tata şi infuzia de capital, fie de valul vremurilor pe care le trăieşte industria auto. Când a fost preluată de magnatul indian, compania engleză avea mari probleme. Toate modelele sale aveau motorizări mai slabe decât ale concurenţei, erau învechite stilistic şi aveau mare nevoie de o creştere în calitate. Uriaşa companie indiană a fost însă un adevărat tată grijuliu care a adoptat acest copil mic şi neajutorat cu nume măreţ. Acum, gama Jaguar este mai atractivă ca niciodată, iar planurile de viitor sunt atât de grandioase, încât cred că englezii deja se gândesc la momentul în care marca lor preferată îi va bate pe toţi germanii la vânzări.

Cel mai mic model al gamei Jaguar este acum limuzina de clasă mare, XF, model care anul acesta a primit un facelift, modificări la interior care au vizat calitatea fabricaţiei, materialele şi diverse gadget-uri, dar şi motorizări şi transmisii noi. Noul design exterior a fost dictat de formele noului XJ şi dacă acest lucru părea penibil în fotografii, în realitate lucrurile sunt total invers. XF facelift este o maşină cu un aspect absolut senzaţional, cu o agresivitate în design de care marca avea nevoie. Mai mult de-atât, sunt unghiuri din care noul XF, ajutat şi de proporţiile mai compacte, arată mai bine decât XJ. Sunt puţine cazurile în cari poţi spune asta, însă acum, acest facelift arată atât de bine, încât mie, personal, designul modelului dinaintea sa mi se pare vechi de 50 de ani.

Interiorul a fost îmbunătăţit mult la nivel de finisaje şi materiale. Desigur, XF a primit noua centrală de entertainment, navigaţie şi radio pe care prima data am văzut-o pe Evoque. Îmbunătăţirea ergonomiei şi a graficii este evidentă, dar în continuare Jaguar are o problemă cu funcţionalitatea acestui sistem cu touchscreen, care primeşte comanda şi reacţionează după o secundă. Este frustrant să ai o maşină atât de frumoasă, care funcţionează atât de plăcut şi în care ajungi să îţi doreşti să nu mai fie nevoie să aştepţi feedback-ul sistemului, după ce dai o comandă pe touchscreen. Ca sfat de achiziţionare, cel mai important este să nu vă speriaţi de versiunile de top. Diferenţa de preţ între o echipare Standard şi una Portfolio este de aproximativ 8.000 de euro, dar aceasta din urmă vine cu un interior îmbrăcat complet în piele şi foarte multe dotări, astfel că se poate trăi în lux fără a mai fi nevoie să apelaţi la opţionale.

Cea mai importantă noutate în privinţa minunilor de sub capotă este introducerea motorizării de 2.2 litri diesel, un entry-level de 190 CP şi 450 Nm cu preţ de pornire de 45.384 euro cu TVA. Desigur, versiunea ce contează, Portfolio, costă 53.320 euro cu TVA şi doar dacă vă străduiţi foarte mult puteţi să săriţi de 60.000 de euro cu opţionalele. În premieră pentru XF, primul său motor în patru cilindri este echipat standard cu transmisia automată cu opt rapoarte, una dintre îmbunătăţirile pe care le aşteptam de foarte mult timp pentru XF.

Jag eco. Serios?!

Dacă priveşti XF 2.2D ca pe un concurent pentru 520d Efficient Dynamic, vei fi dezamăgit. Nu am crezut nicio clipă că voi conduce una din cele mai economice limuzine din lume, însă eram curios dacă cel mai economic Jaguar din istorie mai poate fi numit un Jaguar… Consumul mediu anunţat este de 5,4 litri pentru 100 km parcurşi şi această valoare în sine este fenomenală pentru un Jaguar.

Ajutat decisiv de cutia de viteze în opt trepte, motorul 2.2D este rafinat, silenţios şi economic sub capota lui XF. Este foarte greu să-l turezi peste 2.000 rpm în modul automat, mai ales dacă ai un stil de conducere lejer şi economic, astfel că valorile consumului vor fi foarte bune. Sistemul Start & Stop este şi el prezent pe XF 2.2D şi ajută şi el foarte mult la economisirea combustibilului ce se iroseşte pe la semafoare. Ţinuta de drum a lui XF 2.2D este neutră şi orientată spre confort. Direcţia este minunată, şi la fel te vei simţi şi tu în maşină, indiferent de drumul pe care îl parcurgi. În caz de nevoie, motorul are suficiente resurse pentru ca să reuşeşti o depăşire în forţă, dar, desigur, 2.2D este suficient de lent încât să îţi doreşti pe alocuri să fi cheltuit cu 9.000 de euro mai mult pe versiunea diesel de trei litri cu 275 CP. XF este o maşină cu o masă proprie destul de mare, iar motorul de 2.2 litri are limitele sale, aşa cum o dovedeşte şi sub capota lui Evoque.

Tot ce contează însă este că XF facelift 2.2D este o maşină extrem de frumoasă, luxoasă şi mai economică decât te-ai fi aşteptat vreodată. Iar aceste lucruri sunt oferite într-un pachet cu un preţ foarte bun. Magia Jaguarului de pe capotă este mai puternică ca niciodată, iar asta se datorează în special noului design. Foarte important, motorul mic de de sub capotă nu alterează în niciun fel această imagine exclusivistă, ci, mai mult, îi aduce ceva în plus – o economie de combustibil şi un preţ de achiziţie mai accesibil. Jaguar avea nevoie de o astfel de maşină în gamă, deoarece toţi constructorii importanţi şi concurenţii direcţi ai mărcii britanice au intrat demult în lumina reflectoarelor aprinse asupra maşinilor ecologice. XF facelift 2.2D are toate şansele să scoată la lumină cifre de vânzări spectaculoase pentru XF.

Despre testul „de consum”.

Nu am vrut niciodată să fac asta, dar perspectiva unui Jaguar de clasă mare foarte luxos care consumă cât un EfficientDynamics suna foarte bine. Desigur, ideea a fost detonată de testele de consum realizate de un jurnalist englez independent, teste în urma cărora David Magdwick a reuşit întâi să parcurgă 1.313 km cu 64 de litri (adică consum mediu de 4,9 în condiţii de drum mixte, spune el), iar apoi a reuşit un consum mediu de 4,49 litri pentru 100 km parcurşi prin America. Pentru acest din urmă test, viteza medie a fost de 85 km/h.

Eu am pornit într-un test de consum românesc, pe drumurile patriei, pe ruta Bucureşti-Suceviţa-Bucureşti, sperând să nu alimentez pe drum şi să reuşesc un consum mediu sub 5,4 litri, sau chiar această valoare. Lăsând la o parte condiţiile atmosferice aprige pentru un test de consum (temperaturi de 0 grade şi ceaţă pe mare parte din drum), am reuşit o viteză medie de 86 km/h şi totuşi un consum de 6,1. De aici până la 4,49 este cale lungă şi, sincer, nu cred că XF 2.2D poate consuma atât de puţin în condiţii normale, cu transmisia care schimbă treapta automat când consideră ea şi astfel nu îţi permite să te foloseşti de inerţia maşinii sau fără ajutor aerodinamic. 6,1 rămâne un consum foarte bun pentru un Jaguar prin România, şi atât. Închei aici cu vorbele lui Churchill – „Istoria este scrisă de învingători”, fiindcă pentru XF 2.2D istoria a fost scrisă de Magdwick, englezul-magician care reuşeşte minuni pentru o maşină britanică.



Comentarii
VIDEO | Moment ŞOCANT în direct la TV. Camerele au surprins totul:
VIDEO | Moment ŞOCANT în direct la TV. Camerele au surprins totul: "M-ai violat, m-ai făcut de ruşine!"
FOTO. Imagini INTERZISE cu Lidia Buble! S-A VĂZUT PREA MULT când a ridicat jacheta
FOTO. Imagini INTERZISE cu Lidia Buble! S-A VĂZUT PREA MULT când a ridicat jacheta
Oana Roman a anunțat divorțul de soțul ei:
Oana Roman a anunțat divorțul de soțul ei: "Am decis să ne separăm pentru că...”
„Şefule, de ieri vreau să dau de tine. Să ştii că ai de la mine...” / Discuţie incredibilă între şeful de post şi mama unor răpitori
„Şefule, de ieri vreau să dau de tine. Să ştii că ai de la mine...” / Discuţie incredibilă între şeful de post ...
Te-ai născut înainte de 90? Atunci trebuie sa știi asta URGENT
Te-ai născut înainte de 90? Atunci trebuie sa știi asta URGENT
Nerecomandat pentru cei sensibili. Deznodământul surprinzător al luptei dintre un piton uriaş, un bursuc şi doi şacali | VIDEO
Nerecomandat pentru cei sensibili. Deznodământul surprinzător al luptei dintre un piton uriaş, un bursuc şi doi şacali ...
Ce s-a întâmplat între Adelina Pestrițu și Virgil! Bruneta a făcut anunțul
Ce s-a întâmplat între Adelina Pestrițu și Virgil! Bruneta a făcut anunțul
ATENŢIE, bărbaţi! Dacă FEMEIA ta face asta frecvent este CLAR că te înşală cu altul
ATENŢIE, bărbaţi! Dacă FEMEIA ta face asta frecvent este CLAR că te înşală cu altul
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta acum 20 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta ...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide propria ta...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide ...
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui şofer s-a viralizat [VIDEO]
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui ...
Raluca Bădulescu, dependentă de cumpărături! Totul despre noul sezon 'Bravo, ai stil!', viața personală a juratei dar și banii pe care îi dă pe haine.
Raluca Bădulescu, dependentă de cumpărături! Totul despre noul sezon 'Bravo, ai stil!', viața personală a juratei dar ...
O femeie din Cluj a vrut să dea „şpagă” unui poliţist 10.000 lei
O femeie din Cluj a vrut să dea „şpagă” unui poliţist 10.000 lei
Inchide