Suzuki Grand Vitara (3 uşi) 1,9 DDiS – testul urban

Autor: Dan Vache acum 12 ani Test drive

Când spun Suzuki 4×4 mă gândesc mai degrabă la un mic motor pe benzină, cu o putere suficientă.

Sub capotă, însă, toarce pregnant un diesel common-rail de 1,9 litri de origine Renault, care se laudă cu vreo 129 CP şi un cuplu de 300 Nm la 2.000 rpm. Mă rog, se cam laudă, pentru că, în realitate, motorul trebuie să primească lecţii de educaţie şi fineţe: e pur şi simplu leneş şi subnutrit sub 2.000 rpm, după care devine tupeist şi zgomotos, având un punch susţinut la apăsarea acceleraţiei. Chiar trebuie atenţie, deoarece maşinuţa impune un tempo peste limitele legale de viteză în oraş, lucru la care nu te aştepţi după primele tatonări.

SUV urban. Pardon, offroader!Direcţia sau timoneria schimbătorului nu sunt exemple de precizie, iar frânele sunt suficiente, dozarea necesitând obişnuinţă. Dacă fenomenul de pompaj la frânare se resimte suficient de mult, este ciudat nivelul scăzut al ruliului, pe viraje şi pe denivelări suspensia nefiind moale, ci destul de tare.

La proba de străduţe desfundate şi căţărat pe borduri, Suzuki Grand Vitara ia zece cu steluţă – este pur şi simplu creat pentru offroadul urban. Condiţia este să ai o oarecare condiţie fizică, pentru că ampatamentul scurt contribuie la nivelul crescut al zdruncinăturilor, cu efecte mai târziu asupra rinichilor şi coloanei.

Că tot am vorbit de offroad: Suzuki Grand Vitara beneficiază de reductor – este adevărat, cu accentul pus pe confort, adică reductorul are comandă electrohidraulică, de la un buton rotativ de pe consolă, care înlocuieşte clasicul levier secundar. În mod normal, tracţiunea se face pe toate roţile, controlată electronic, dar, prin acţionarea comutatorului, se poate bloca diferenţialul central şi apoi se trece în reductor. O să vedem lucrurile astea în offroad "la ţară", pentru că acum nu am avut timp de căutat un poligon în şantierul numit Bucureşti.

În concluzie, Suzuki Grand Vitara, în versiunea cu trei uşi, este o propunere excelentă pentru oraş, cu toate că spiritul critic descoperă relativ repede câteva minusuri, legate mai ales de grupul motopropulsor. Dar te obişnuieşti repede cu ele, fac parte, până la urmă, dintr-un compromis mai mult decât acceptabil. Rămâne să vedem în weekend la Suzuki Fest 2008 cam cât din patrimoniul offroad al precedentelor generaţii păstrează acest al treilea Vitara. Şi dacă "Grand" e doar un moft sau ascunde ceva mai mult.

Grand Vitara - doar city boy?Contrar particulei "Grand" din denumire, Suzuki Grand Vitara este un SUV urban foarte compact şi manevrabil. Nu este un model nou, ba chiar a ajuns la jumătatea ciclului de viaţă – la Salonul Auto Paris 2008 a fost prezentat un facelift aproape invizibil. Însă are o personalitate distinctă, prea puţin apreciată în România, pe şoselele noastre umblând mult mai multe Audi Q7 sau BMW X6 (care, însă, nu au ce căuta la Suzuki Fest 2008!)

Varianta scurtă a lui Suzuki Grand Vitara este clar un SUV urban. Pe lângă dimensiunile reduse (doar 4 metri lungime şi două portiere), designul drăguţ le va face cu ochiul tinerilor – vă mai amintiţi precedenta generaţie Toyota RAV 4 cu trei uşi? Ei bine, maşinuţa noastră practic i-a luat locul, aducând un plus de masculinitate designului modern. Simpatia pentru Grand Vitara creşte mai ales dacă facem comparaţia cu generaţie precedentă, cu un design realmente discutabil. Fanii maşinuţelor japoneze vor mai remarca, probabil, câteva detalii preluate de la prima generaţie, dar să rămânem, totuşi, în prezent.

Stil modern si calitateUn prezent în care interiorul lui Suzuki Grand Vitara este la fel de modern precum aspectul exterior. Fără a apela la gadgeturi extravagante, acesta surprinde prin stilul angular foarte plăcut, calitatea peste aşteptări şi nivelul de echipare foarte generos. Mă scuzaţi pentru înşiruirea atâtor laude, dar, când spun Vitara, mă gândesc la acea maşinuţă de teren serioasă, fără pretenţii în ce priveşte designul interior sau dotările – adică în totală contradicţie cu maşina de faţă.

Practic, nici nu eşti la volanul unui SUV, ci al unei citadine mai înalte… Şi, pentru că este citadină, nu are rost să ne legăm de spaţiul redus în spate – portbagajul este, însă, la limita decenţei, iar locurile din spate chiar pot fi folosite de doi adulţi. Adică să nu credeţi că versiunea scurtă a lui Grand VItara e un fel de Matiz de teren. E adevărat, interiorul nu ajunge la cote de Sandero, dar e un compromis excelent în oraş. Şi, pentru o persoană singură, care utilizează maşina zi de zi, Grand Vitara cu trei uşi este o maşină foarte spaţioasă.

VEZI IMPRESIILE DESPRE TESTUL LA DRUM LUNG.

VEZI IMPRESIILE DESPRE TESTUL OFFROAD.

VEZI TOATE DETALIILE DESPRE SUZUKI FEST 2008!



Comentarii
Inchide