Land Rover Discovery 4

Autor: Adrian Mihălţianu 26 nov. 2009 Test drive

Acest lucru l-am simţit imediat – la peste 130 km/h nu mai
ai senzaţia aceea de nesiguranţă pe care ţi-o dă un volan foarte
„moale” în jurul poziţiei centrale. Barele stabilizatoare au fost
întărite, la fel şi amortizoarele. Disco 4 se înclină mai puţin pe
viraje şi are un contact mai bun cu drumul la viteze ridicate pe
denivelări.

Per ansamblu, maşina a devenit ceva mai rigidă, însă exact cât
trebuia pentru a te face să te simţi mai sport la viteze ridicate
sau pe viraje. Frânele au fost îmbunătăţite prin adoptarea unor
discuri mai mari pentru ambele punţi – era şi nevoie la cât de grea
este maşina. La fel ca în cazul lui RRS, însă, nu înţeleg de ce
constructorii nu fac pedala de frână mai tare, fapt ce ar ajuta la
dozarea mai bună a frânărilor puternice.

În continuare, Discovery este echipat cu senzaţionalul sistem
Terrain Response. Am mers pe şosea cu 160 km/h, am intrat pe iarbă
udă, am traversat prin vaduri cu apă care trecea de jumătatea
portierelor, am coborât în prăpăstii unde sistemul Hill Descent
Control a frânat automat maşina, am mers prin locuri prin care nu
am fi înaintat nici pe jos şi ne-am căţărat pe pietre numai bune de
asediat cetăţi.

Discovery 4 rămâne o revelaţie în offroad. Electronica lui Terrain
Response a fost modificată pentru programele „Mud ruts” – şleauri
şi „Rock crawl” – roci, pietre, munte, adică pentru orice traseu
vrei să parcurgi. De acum intervenţia frânelor este mai lină, iar
sistemul de control al tracţiunii este mai delicat, pentru a nu
îngropa maşina la acceleraţie (noroi) sau a pierde tracţiunea şi a
sfârşi căzut de pe vreo rocă abruptă.

Desigur, modificările trenului de rulare şi motorul mai puternic
le vei simţi pe şosea la o rulare dinamică. Sau în viraje. În
offroad oricum mi se pare că maşina asta poate să treacă peste tot.
Electronica domneşte şi trebuie doar să respecţi regulile fizicii
şi ale bunului-simţ ca să ai toate şansele de a nu rămâne
împotmolit.

În principiu, Disco 4 vine echipat cu anvelope
intermediare şi, datorită sistemului TR, acest lucru nu ar trebui
să fie un impediment. Practic realizezi cât de eficient este
sistemul doar când vezi maşina cum iese încet, dar sigur, din
şleauri adânci, cu anvelopele acoperite de trei degete de noroi.
Totul datorită electronicii. Totuşi, nu este loc de
exagerări.

Cu toate programele şi electronica din lume, nu uitaţi că un Disco
este foarte greu. Pe iarbă udă, dacă nu ai grijă şi nu eşti cât de
cât în cunoştinţă de cauză, vei înainta de-a latul, niciodată
înainte… La fel, maşina poate trece peste roci dar, dacă nu ai
ochi şi răbdare, o vei lovi sigur.

Şi nu este frumos. Fiindcă un Land Rover nu a fost niciodată atât
de frumos şi de bine pus la punct pentru pasageri. Atât de bine
încât, dacă te afli în offroad şi accelerezi chiar dacă vezi că
maşina nu se mişcă şi continui să accelerezi şi continui şi ea tot
derapează, o voce suavă va repeta din bord „Sorry!”. Adică, te rog
frumos. Nu merge, nu omorî motorul. Opreşte-te şi caută o soluţie.
Mai încearcă odată. „Sorry!”.

Primul
lucru pe care ni l-au spus oficialii Land Rover despre noul
Discovery a fost că acum, după facelift, a devenit mai premium şi
mai relevant. Dacă despre acest „mai premium” vom vorbi imediat, aş
dori să clarificăm ce semnifică „mai relevant”.

„More relavant” înseamnă pentru cei de la Land Rover şi, speră
ei, şi pentru noi „mai mult Land Rover”. Adică maşina a fost
modificată estetic şi îmbunătăţită tehnic pentru a fi aliniată la
noul standard al mărcii, care, după preluarea ei de către Tata, a
devenit mult mai premium. Atât de premium, încât Land Rover
Discovery 4 este de acum mai premium decât a fost vreodată un model
LR. Şi acum ajungem să explicăm acest „mai premium”.

„More premium” înseamnă pentru Land Rover că se va inspira mult mai
mult din Range Rover. Adevărul este că, acum, după ce am văzut noul
Discovery, pot afirma cu putere faptul că un Land Rover nu a arătat
niciodată atât de RR. Din faţă ai putea jura că vezi venind spre
tine un RRS fără facelift, nicidecum un Discovery, iar acest lucru
se datorează grilei motorului şi farurilor care arată atât de…
Range Rover.

Într-adevăr, ceea ce s-a schimbat foarte mult la noul Discovery
este aspectul. Şi, după cum am spus şi despre RRS în numărul
trecut, acest facelift al lui Disco 3 poate fi considerat fără
probleme echivalentul lansării unui model nou. De aceea au şi
schimbat cei de la Land Rover indicativul modelului din 3 în 4.
Modificările sunt majore.

Pe lângă faptul că seamănă foarte mult cu blocurile optice ale lui
RRS, farurile lui Discovery 4 ies de acum în evidenţă datorită
lămpilor de poziţie cu 10 leduri pentru fiecare far în parte.
Stopurile au fost şi ele remodelate, noul design fiind de asemenea
bazat pe tematica ledurilor amplasate în formă circulară.
Faceliftul exterior mai este completat de noile spoilere şi,
evident, de noua grilă faţă, care, cum am mai spus, seamănă foarte
mult cu una de RRS.


Dacă despre exterior putem zice că este o evoluţie firească spre
premium, interiorul noului Land Rover Discovery e complet nou şi
arată fenomenal. Practic, habitaclul noului RRS şi cel al lui
Discovery 4 sunt de acum identice şi diferă doar la nivel de
detalii.

Ambele modele erau criticate în trecut pentru că nu ofereau destul
de mult „premium” la interior, dar dacă la RRS faptul era
considerat deranjant de-a dreptul, clienţii lui Disco, ceva mai
orientaţi sufleteşte către offroad, nu aveau atât de multe probleme
existenţiale.

Şi totuşi cu toţii am fi vrut ca Disco 3 să arate mai bine înăuntru
şi să te primească cu materiale mai bune şi finisaje mai moderne.
De la auster, funcţional şi ergonomic, Discovery a ajuns acum la un
interior spectaculos, modern, ergonomic şi foarte premium.

Pagini: 1 2

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide