MINI Coupe – testat în România

Autor: Dan Vache 10 oct. 2011 Test drive

Gama MINI se lărgeşte pe măsură ce anii trec şi oamenii uită cum arătau şi ce erau de fapt maşinile acestea, atunci când BMW a înviat marca britanică. Cine mai credea vreodată că MINI va ajunge cel mai Premium model de clasă mică/ mini din lume? Nimeni, nici măcar cei care erau atât de disperaţi după MINI încât ar fi dat bani lunar din buzunarul propriu pentru ca marca asta să respire din nou.

Lărgirea gamei MINI a fost un lucru periculos deoarece nimeni nu ştia dacă oamenii vor, de exemplu, un SUV care să coste cât un SUV BMW. După MINI Clubman, o resuscitare a unei legende a trecutului glorios, Countryman a devenit cel mai mic SUV al grupului BMW şi porbabil cel mai cool 4×4 de clasă mică pe care poţi să îl cumperi acum în lume. Probabil că MINI se bate pentru acest titlu cu Juke dar având în vedere că Nissan îşi poziţionează modelul nonconformist drept concurent pentru modelele de clasă compactă, o să îi lăsăm lui Countryman titlul pe care i l-am acordat mai sus.

De departe, acesta este cel mai spectaculos MINI construit vreodată. Coupe-ul este un MINI Convertible redesenat, cu aceeaşi platformă precum a acestuia dar cu un desen al caroseriei absolut superb. Mă rog, cu un plafon redesenat absolut superb. Designerii spun că forma plafonului este inspirată de o şapcă purtată invers pe cap. Doar să te gândeşti la asta este foarte cool. Să ai o maşină care s-a inspirat din aşa ceva şi a ajuns să arate astfel, înseamnă să fii foarte cool.

Coupe-ul lui MINI înseamnă pe lângă un aspect exterior foarte reuşit, un interior mult mai spaţios pentru două persoane. Şoferul şi pasagerul au mai mult loc decât într-un MINI obişnuit iar spaţiul în portbagaj are şi el o valoare foarte bună pentru un MINI. 280 de litri sunt disponibili, poate nu este foarte mult dar ceea ce contează este accesul. Hayonul se deschide extrem de larg şi îţi permite să încarci obiecte voluminoase fără probleme.

Din punct de vedere ergonomic, mai există un spaţiu de depozitare în spatele scaunelor din faţă. Mai încap aici destule obiecte plus o geantă de dimensiuni medii. Foarte interesant, între cele două scaune din faţă există o portiţă de acces către portbagaj, care poate fi încuiată cu cheia. Iar asta face din Coupe MINI-ul cu cel mai mare torpedou din lume. 280 de litri. Desigur, uşiţa poate fi folosită pentru a mângâia câinele pe care în prealabil l-ai închis în portbagaj. Sau pentru a lua ceva util din bagaje.

Din punctul de vedere al şoferului, experienţa şofatului în interiorul noului Coupe este similară cu cea din modelul clasic însă plafonul coborât spre spate, geamurile înguste şi decupajele de deasupra capetelor celor doi pasageri vor schimba complet experienţa de la volan. Vizibilitatea este bună deoarece deşi geamurile sunt înguste ele înconjoară maşina şi îţi permit acces vizual către toate părţile.

Pagini: 1 2 3

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide