Skoda Rapid, test detaliat. Pui de Octavia

Autor: Adrian Mihălţianu 16 ian. 2013 Test drive

Să nu fiu rău. Preţurile de listă al noii Skoda Rapid încep de la 13.061 euro cu TVA inclus. Dar ele se termină la 19.200 de euro, iar o versiune corect dotată trece binişor de 16.000 de euro, aşadar nu vorbim defel de un low-cost. Au dreptate oficialii Skoda să se încrunte.

Pe de altă parte, distanţa dintre cel mai scump (şi mai dotat) Logan şi cea mai ieftină (şi cheală) Skoda Rapid este de circa 2.000 de euro. Loganul face parte din clasa mică, dar are dimensiuni compacte. Rapid face parte din clasa compactă, dar se află la limita de jos a acesteia, raportându-ne la dimensiuni. Ei bine, această prăpastie – sau mă rog, crevasă – va fi trecută de foarte puţini dinspre Skoda spre Dacia, românul preferând mai multă marcă şi mai puţină maşină la aceiaşi bani. Cu siguranţă însă că, pe măsură ce urcăm în echipările Skoda, lucrurile devin cât se poate de interesante.

Skoda Rapid, side view

Pe afară nu arată câtuşi de puţin low-cost. Şi nici nu e.

La polul opus, care e diferenţa atunci între Skoda Rapid şi noua Skoda Octavia? Diferenţa o fac trei lucruri: platforma, dimensiunile şi motorizările. Acolo unde noua Octavia foloseşte platforma MQB de la VAG, Rapid stă pe o platformă de Fabia cu elemente de Polo. Acolo unde Rapid are dimensiuni mici, la limita de jos a clasei compacte (4.48 metri), noua Octavia se află, dimpotrivă, la limita superioară a clasei compacte (4.69 metri), urcând în apropierea clasei medii. Acolo unde echipările lui Rapid sunt consistente dar se limitează la cele necesare, noua Octavia vine cu rafinamente tehnologice egale cu ale marilor concurenţi din segment – de la sistemele de asistenţă a şoferului şi până la motorizări. Acestea din urmă sunt şi ele semnificativ mai puternice la noua Octavia, pe măsura statutului nou al maşinii.

Skoda Rapid, Lacerta Wineries

Cu alte cuvinte, e un pui de Octavia. Îl poţi parca liniştit lângă un conac de patru stele

Aşadar, am limpezit cât de cât apele? Ce NU e Skoda Rapid? Nu e o berlină low-cost, ci o berlină bine dotată, cu motorizări familiale şi dimensiuni compacte. Vă veţi pune problema „Logan sau Rapid”? Doar dacă aţi fi suficient de snobi încât să daţi 13.000 de euro pe o maşină golaşă cu motor de 1.2 MPI 75 CP (Rapid), în loc să daţi 11.200 pe o maşină full-options cu motor de 1.5 dCi de 90 CP (sau 12.750 euro pentru un Logan cu absolut toate opţiunile bifate, inclusiv navigaţie cu ecran tactil color). Da, diferă şi capitolul siguranţă, dar staţi să vedem rezultatele EuroNCAP ale Loganului cu ESP şi mai vorbim.

În zona de intrare în gamă a Skodei Rapid, aşadar, diferenţa o va face snobismul. Dar cum urcăm un pic, lucrurile se schimbă şi uităm repede de ameninţarea maşinii naţionale.

Aveţi 15.000-17.000 de euro pentru o maşină de familie şi vreţi să ştiţi ce primiţi de la Skoda Rapid?

Citiţi mai departe şi veţi afla ce merită şi ce nu.

Pagini: 1 2 3 4 5

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide