Test cu Skoda Octavia 1.4 TSI 140 CP. Saga familiei – volumul al III-lea

Autor: Oraan Mărculescu 12 apr. 2013 Test drive

Când spui ”Octavia” trebuie să te aştepţi la un interior cel puţin decent. Însă noua Skoda Octavia face un pas în plus la capitolul… ambianţă a la VW Golf. Ceea ce înseamnă atât un foarte bun nivel al calităţii, dar şi mult mai multe butoane şi elemente preluate direct de la compacta germană.

Dacă exteriorul exprimă mai mult robusteţe şi spirit germanic, despre bordul noii Octavia aş putea spune că plusează la capitolul eleganţă, dar tot într-un registru germanic, griurile şi negrul dominând totul. Din fericire, unele ornamente, de pe uşi sau tunelul central, mai înseninează o idee atmosfera – dar asta ţine de nivelul de echipare.

În cazul maşinii de test, consola centrală era dominată de un display tactil de 5,8 inci, având butoane cu afişaje clare şi lizibile, lucru valabil şi pentru instalaţia de climatizare automată (aceasta preluată direct de pe Golf). Şi între indicatoarele de bord se poate opta pentru un mic display color, iar navigarea prin meniurile celor două displayuri menţionate necesită foarte puţin timp de acomodare, fiind intuitivă.

 

Însă nu e necesar să fii pragmatic pentru a aprecia generozitatea banchetei din noua Octavia. Ampatamentul de 2,68 metri şi conformaţia inteligentă a spătarelor scaunelor faţă duc la foarte mult spaţiu pentru cei trei pasageri din spate, tunelul central voluminos fiind singurul care pune mici probleme celui care stă în mijloc pe banchetă.

Nici spaţiul pentru cap nu suportă critici, fiind la limită pentru cei foarte înalţi, dar fără a afecta serios habitabilitatea. Sincer, noua Octavia poate prelua liniştită de la Superb rolul de maşină pentru directori voluminoşi, bancheta având o conformaţie suficient de confortabilă.

În ce priveşte portbagajul, Octavia rămâne un magician reputat. Credeam că noua generaţie nu mai are cum să pluseze peste cei 560 de litri afişaţi de precedenta Octavia 2, însă uite că inginerii au reuşit să mai facă rost de 30 de litri suplimentari, amenajarea spaţiului pentru bagaje fiind judicioasă, iar accesul mult uşurat de hayon (totuşi, atenţie la deschiderea acestuia în parcările subterane…).

Prin rabatarea fracţionată a spătarului banchetei se poate ajunge la un maxim de aproape 1.600 de litri, singurul foarte mic inconvenient fiind bordura dintre roţi, care înseamnă că nu vom avea o suprafaţă plană – dar nu e ca şi cum utilizatorii normali ar avea necesităţi precum proprietarii de dube…

În concluzie, interiorul noii Skoda Octavia 3 e departe de a dezamăgi, fiind în primul rând pertinent ca aspect, apoi foarte spaţios, mai ales în ce priveşte portbagajul, dar şi cu un foarte bun nivel al calităţii pentru acest segment, al berlinelor familiale. Singurul minus: ambianţa oarecum impersonală, dar care e contrabalansată din plin de ergonomie.

Să vedem cum se comportă noua Skoda Octavia la drum – PE PAGINA URMĂTOARE

Pagini: 1 2 3 4

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide