Am condus Nissan Leaf, maşina anului 2011

Autor: Constantin Ciobanu acum 9 ani Test in premiera

Trebuie să recunosc faptul că am fost surprins de faptul că Nissan Leaf a fost numită Car of the Year. Iar conform teoriei conspiraţiei, multe rânduri au fost scrise după decernarea acestui trofeu. În acelaşi timp eram circumspect vis-a-vis de vehiculele electrice, nu în ceea ce priveşte autonomia şi gradul lor de a se ridica la necesităţile nevoilor din viaţa reală, ci mai degrabă la cât de mult se pot ridica ele la nivelul a ceea ce numim astăzi generic automobil. O primă experienţă „electrică” am avut cu Renault Fluence Z.E., o experienţă care a spulberat o mare parte din angoasele mele vis-a-vis de aceste modele.

Totuşi, Nissan Leaf este primul, sau unul dintre primele modele electrice, proiectate de la zero din acest punct de vedere. Adică proiectanţii au avut o planşă goală în faţă pe care au aşternut idei necontaminate de cutume. Aşadar un model care în teorie poate reprezenta unul dintre cei mai importanţi paşi făcuţi de automobil în evoluţia sa.

Modelul este produs în Japonia, USA şi Anglia. Iar bateriile lithiu-ion sunt produse în Portugalia, Franţa, Japonia, USA şi Anglia. Aşadar Leaf nu mai este o curiozitate pe patru roţi electrică care se naşte într-un laborator ascuns de ochii lumii. Deja în Japonia şi America maşina se găseşte în showroom-uri. Primii clienţi din Europa vor avea acces la maşină din prima parte a acestui an, adică de acum – Portugalia, Irlanda, Anglia şi Olanda, pentru ca la finalul acestui an modelul să fie disponibil în mai toată Europa.

Pagini: 1 2 3 4 5

Citește și...


Comentarii
Inchide