Prim contact cu Audi A3 Sportback, versiunea cu 5 uşi a noului A3

Autor: Oraan Mărculescu acum 8 ani Test in premiera

Noul Audi A3 Sportback a fost lansat oficial la Salonul Auto Paris 2012, la câteva luni după inaugurarea versiunii Audi A3 cu 3 uşi (la Salonul Auto Geneva 2012). Acum, pe final de toamnă, am avut ocazia să îl cunosc mai îndeaproape în primul test-drive internaţional pentru presa auto, pe drumurile din Monaco.

Noul A3 Sportback nu e doar versiunea în cinci uşi a lui A3 cu 3 uşi, aşa cum se întâmplă cu Golf-ul în 3 şi 5 uşi. Şi asta deoarece A3 Sportback este mai lung cu 7 cm, în timp ce ampatamentul este şi el crescut cu 3,5 cm.

Faţă de versiunea cu 3 uşi, noul A3 Sportback mi se pare aproape un semi-break – ceea ce mă face să mă întreb de ce A3-ul în 5 uşi nu a fost denumit de la început Avant…

Explicaţia ţine de marketing, dar un lucru e clar: A3 Sportback arată foarte serios (a nu se confunda cu sobrietatea pentru vârste înaintate) şi capabil să satisfacă exigenţele celor cu un stil de viaţă activ.

Iar pachetul S-Line îi accentuează maturitatea sportivă prin câteva detalii delicioase, cum ar fi micile fante din faţa roţilor în spoilerul frontal sau eleronul de pe hayon, în timp ce micile şine cromate de pe plafon aduc în peisaj o oarecare notă de… crossover (cred că lui A3 Sportback i-ar sta destul de bine cu suspensia înălţată şi o centură inferioară neagră).

Rezumând, A3 Sportback este, în acest moment, un hatch premium cu 5 uşi foarte diferit de rivalii BMW Seria 1 şi Mercedes-Benz A-Class, doar Volvo V40 mizând pe o reţetă asemănătoare, dar cu un stil complet diferit de muchiile lui A3.

În interior, A3 Sportback nu m-a surprins, planşa de bord fiind aceeaşi cu a versiunii în trei uşi: aceeaşi calitate exagerată a materialelor, acelaşi minimalism pe care îl apreciezi din plin când conduci, acelaşi spaţiu foarte bun pentru locurile din faţă şi aceeaşi interfaţă MMI care va fi pe gustul fanilor gadgeturilor din maşini.

În spate, însă, lucrurile stau cu mult mai bine decât în A3-ul în trei uşi. În primul rând, portierele suplimentare asigură un acces foarte facil în interior, iar ampatamentul majorat asigură un spaţiu foarte bun pentru picioare.

Şi spaţiul la cap este foarte bun, la fel şi sprijinul lateral, dar m-a deranjat puţin spătarul cam vertical al banchetei, precum şi montantul din dreptul celui de-al treilea geam lateral, care obstrucţionează vederea dacă vrei să admiri peisajul.

În privinţa portbagajului, A3 Sportback plusează cu numai 15 litri faţă de A3 în trei uşi, ajungând la o valoare de 380 de litri, foarte bună pentru o compactă. De apreciat câteva detalii: forma geometrică foarte bună, precum şi micile opritoare laterale, având lumini integrate, pentru fixarea plăcii inferioare.

Una peste alta, noul Audi A3 Sporback nu văd cum ar putea să-i dezamăgească pe amatorii de compacte premium la capitolul look şi spirit practic.

Să vedem, însă, cum merge A3 Sportback – pe următoarea pagină

Pagini: 1 2

Citește și...


Comentarii
Inchide