TEST în premieră cu Jeep Renegade, cel mai mic ambalaj de esenţă off-road

Autor: Andrei Ştirbu 11 sept. 2014 Test in premiera

Interiorul poate fi caracterizat foarte bine prin termenele „robusteţe” – dată de formă – şi „drăgălăşenie” – dată de dimensiuni. Renegade are doar 4,2 metri lungime, însă ampatamentul de 2,57 metri şi forma pătrăţoasă ascund un spaţiu impresionant de mare al habitaclului, în care patru pasageri cu siguranţă nu-şi vor da coate involuntare în timpul călătoriei.

Designerilor nu le-a fost frică să se joace cu mixuri cromatice îndrăzneţe. Şi la interior dispui de elemente grafice care-ţi amintesc unde te afli. Deasupra ecranului de pe consola centrală vei găsi imprimat Since 1941, o reamintire a faptului că Jeep se cizelează printre noi de câteva decenii bune. 

După bancheta spate – cu modularitate 40/60 sau, opţional, 40/20/40 – se ascunde un portbagaj de 351 de litri, extensibil până la 1.297 de litri dacă se renunţă la locurile din spate. Din nou, forma pătrăţoasă a caroseriei facilitează accesul la portbagaj. 

Pe lângă detaliile simpatice – cum ar fi şi pata care marchează „zona roşie a turometrului”, idee apărută după un meci de paintball al designerului de interior – Renegade poate veni şi cu chestii „serioase”, cum ar fi ecranul cu diagonală de 7 inci dintre cadranele instrumentarului de bord (echiparea de bază ar un ecran monocromatic de 3,5 inci) sau ecranul tactil destinat sistemului de infotainment UConnect, plasat pe consola centrală, cu diagonală de 6,5 inci (5,0 inci în versiunea de bază). 

Nu este vorba, aşadar, despre detalii simpatice pe care Renegade le etalează la interior, ci şi de elementele de confort de care acesta dispune (conectivitate, ergonomie, spaţiu etc. Are până şi volan încălzit, spre exemplu). 

Pagini: 1 2 3 4

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide