Nissan Mixim Concept

Deşi pare un concept al anilor '80, scos de la naftalină de cei de la Nissan, Mixim este cât se poate de actual. Sau, mai degrabă, futurist.

Încercările constructorilor de a găsi o reţetă cât mai bună pentru automobilul nepoluant al viitorului apropiat ne ţin interesul treaz. Cei de la Nissan ne arată la Frankfurt viziunea lor despre un automobil tineresc, ultra-high-tech şi cât mai puţin poluant.



Mixim pare un pantof metalic pe patru roţi, dimensiunile sale compacte fiind posibil să prefigureze eventualul urmaş al lui 100 NX. Maşina, cu o lungime de 3,7 metri şi un ampatament de 2,5 metri, oferă loc pentru trei ocupanţi, şoferului fiindu-i rezervat locul central din faţă. Japonezii s-au gândit că acesta va fi cu siguranţă un împătimit al jocurilor pe calculator, astfel încât postul de conducere este deosebit de orice altceva, în timp ce volanul pare mai degrabă un gamepad pentru playstation.

Tot de era IT ţine şi sistemul de propulsie, în întregime electric, bazat pe ultimele tehnologii pentru vehiculele electrice. Propulsat de două generatoare electrice "Nissan Super Motor" (câte unul pe fiecare punte) şi folosind baterii litiu-ion foarte compacte, Mixim are, practic, tracţiune integrală şi promite atât performanţem, cât şi autonomie. Nici nu ar fi de mirare, pentru că masa totală ajunge la doar 950 kg, în timp ce designul plin de muchii mizează pe o aerodinamică foarte elaborată.