Roger şi Simona sunt fraţi de sânge la maşini

O dată la 6 luni primeşte o maşină nouă

Roger şi Simona sunt fraţi de sânge la maşini Roger şi Simona sunt fraţi de sânge la maşini

20. De douăzeci de ori a fost cel mai bun dintre cei mai buni. Pe o planetă pe care biologia ne-a repertizat aproape 1 la 1 oameni şi femei, Federer e cel mai bun pe felia lui din 3.7 miliarde. De bărbaţi. Şi cel mai bun în acest sport din 7 miliarde de oameni. Nu ştim dacă v-aţi gândit cum e să fii No.1 în lume într-un domeniu, fie că e tenis, fie că eşti Messi, fie că împingi vagoane. Tu eşti cel mai bun.

Pentru asta există un clasament şi pentru asta ajungi să ai la 36 de ani 110 mil. de euro premii din munca ta şi de vreo 3 ori mai mult din contracte de publicitate. În 2016, Federer a fost declarat de către London School of Marketing cel mai profitabil din publicitate. Pentru el şi pentru companiile care cu care are contracte.

Maurice Lacroix, Rolex, Gillette, Nike, Credit Suisse şi Mercedes sunt unele dintre cele mai mari mărci din lume şi-i aduc anual câteva zeci de milioane de euro din contractile de imagine. Federer e numărul 1 şi-şi permite să se vândă numai brand-urilor No.1. Altfel nu are rost. Dacă te uiţi la componenţa familiei, în care sunt două perechi de gemeni, ai impresia că omul ăsta are ceva în plus în comparaţie cu alţi oameni. Că a fost ales sau că e într-adevăr extraterestru. Dacă te uiţi la jocul lui, e inuman.

Am căutat colecţia de maşini a lui Federer şi am dat de foarte multe Mercedes-uri. Are contract cu marca germană încă de acum 8 ani. Din 2010 până azi, o data la 6 luni, “are voie” să-şi schimbe maşina. Cu ceea ce vrea el. Conform condiţiilor din contract, e obligat să meargă numai cu maşini full option, pe care şi le poate personaliza în plus. Motoarele trebuie să fie cele mai puternice, la fel cum e el în tenisul pe care îl joacă.

Federer a condus toate tipurile de Mercedes-urile. Mari, mici, SUV-uri, maşini dedicate performanţei. A avut până şi un R Klasse, o maşină cu puţin success aici, în Europa, şi mai mult dincolo în Statele Unite ale Americii.  Lista continuă cu SLR McLaren, GTS AMG, SLS-AMG, CLS63 AMG, E klasse Cabrio, GLS, ML, GLE Coupe, chiar şi Sprinter.

Când nu e Mercedes cu ochii pe el, elveţianul mai pune mâna pe volanul unui Lexus LX, pe al unui Ferrari sau pe al unui Range Rover.

Autor Alexandru Banu