Traian Băsescu s-a luat de ei, dar uite că fac treabă oamenii

Fă ce face lumea civilizată

Traian Băsescu s-a luat de ei, dar uite că fac treabă oamenii Traian Băsescu s-a luat de ei, dar uite că fac treabă oamenii
MOL România este prima reţea de benzinării care în august 2012 a iniţiat un program pentru colectarea de la populaţie a uleiului alimentar uzat, cu scopul de a contribui la protecţia mediului şi la educaţia civică privind acest subiect.
 
Uleiul alimentar uzat, odată ajuns în sistemul de canalizare şi/sau în gunoi, constituie un element nociv, întrucât depunerea acestuia pe pereţii sistemului de canalizare provoacă obturări ale conductelor, iar în cazul în care este aruncat împreună cu gunoiul menajer, acesta apare ulterior la locul de depozitare a deşeurilor sub forma unei substanţe greu degradabile. Atunci când uleiul prăjit este deversat din neglijenţă sau intenţionat în apele naturale, efectele sunt dezastruoase - plutind pe suprafaţa apei în lacuri sau râuri, uleiul uzat împiedică transferul de oxigen, distrugând vietăţile aflate în apă. O singură picătură de ulei alimentar uzat poate polua chiar şi o mie de litri de apă naturală.
 
Persoanele care vor înmâna la punctele de colectare din benzinăriile MOL cel puţin un litru de ulei alimentar uzat vor primi un cadou, în limita stocului disponibil. Procedura de predare este foarte simplă: uleiul colectat într-un recipient trebuie predat personalului din staţia respectivă.
 
Uleiul colectat de MOL România de la populaţie este predat şi intră în gestiunea companiei specializate Biofilter România, care asigură transportul şi predarea cantităţii colectate la un operator autorizat. Procesul de reciclare constă în mai multe etape: uleiul colectat trece printr-un proces de purificare, iar după această etapă de eliminare a impurităţilor, lichidul rezultat ajunge la o uzină de producţie. Prin prelucrarea uleiului alimentar uzat se produce biocombustibil (componentă bio pentru motorină).
Anul trecut, Traian Băsescu cerea românilor să boicoteze benzinăriile MOL.
 
„În toate staţiile MOL se distribuie hărţi cu ţinutul secuiesc autonom în mijlocul ţării. Dragii mei, cei care aveţi maşini, nu mai cumpăraţi combustibil de la MOL! Sunt atâtea staţii, nu mai cumpăraţi combustibil de la MOL, pentru că nicio companie nu îşi poate permite să facă o campanie împotriva Constituţiei statului pe teritoriul căruia a fost primită. Cum să promovezi prin pliante distribuite în benzinăriile MOL autonomia ţinutului secuiesc când tu îţi desfăşori activitatea comercială pe teritoriul unei ţări în a cărei Constituţie spune foarte clar - România e stat unitar? Stat unitar nu înseamnă stat cu enclave autonome", declaraseTraian Băsescu.