Volvo R-design

Producătorul suedez renunţă la seria R de modele pentru a inaugura una nouă, denumita „R-design”.

Volvo R-design Volvo R-design

În mai, Volvo a anuţat că nu va mai folosi litera R pentru a marca modelele sportive, iar acum s-a hotărât să ofere un pachet sport, intitulat "R-design". Pachetul cuprinde modificări estetice, atât la exterior ,cât şi la interior, dar şi schimbări la capitolul tehnic, precum jante mai mari, talon redus, suspensii şi frâne îmbunătăţite. Spre deosebire de modelele R de până acum, maşinile dotate cu "R-design" nu vor avea motoare puternice.

UPDATE:

Iniţial, pachetul "R-design" va fi disponibil pe modelele Volvo C30, S40 şi V50, din toamna acestui an. Clienţii vor avea posibilitatea de a alege între 10 culori ale caroseriei, plus elemente exterioare care vor face diferenţa faţă de nivelele de echipare normale. Dintre acestea subliniem sigla "R-design" montată pe grila radiatorului, jante din aliaj uşor cu cinci spiţe de 17" şi, opţional, 18'', precum şi un eleron. La capitolul interior, noul nivel de echipare va oferi clienţilor scaune din piele ale căror tetiere vor avea înscrise logo-ul "R-design". Noul pachet va mai include volan şi schimbător din piele, iar aluminiul va fi folosit pentru pedale şi diversele inseţii din habitaclu.