Volkswagen extinde gama noului ID.Polo și deschide comenzile pentru versiunea echipată cu bateria mai mică, de 37 kWh. Modelul este prezentat drept cea mai accesibilă variantă a hatchbackului electric și se adresează în special șoferilor care circulă zilnic în oraș.
Precomenzile pentru noul ID.Polo se se deschid la doar câteva săptămâni după lansarea configurațiilor echipate cu bateria mai mare, de 52 kWh. Volkswagen ID.Polo poate fi comandat cu două niveluri de putere în combinație cu acumulatorul compact: 116 CP sau 135 CP.
Autonomia maximă anunțată pentru această configurație ajunge la 334 de kilometri, conform standardului de testare WLTP.
În Germania, versiunea de bază Trend are un preț de pornire special, potrivit informațiilor publicate de Volkswagen. Echipările Life și Style pot fi comandate, la rândul lor, cu acumulatorul de 37 kWh, dar costă cu peste 3.000 de euro mai mult.
Toate prețurile comunicate în acest moment sunt valabile pentru piața din Germania.
Volkswagen ID.Polo cu bateria de 37 kWh, în versiunea de bază, Trend, are un preț special de 24.995 de euro.
Ca dotări, acesta are, desigur, faruri LED, climatizare automată, instrumentar de bord digital cu ecran de 10 inch și sistem multimedia Innovision de 13 inch.
Lista dotărilor standard mai cuprinde sistemele Lane Assist, Side Assist și Emergency Assist, precum și funcția de încărcare rapidă la curent continuu. Bateria LFP de 37 kWh poate fi alimentată cu o putere de până la 90 kW, iar încărcarea de la 10% la 80% durează aproximativ 23 de minute.
Consumul oficial al versiunii de 116 CP este cuprins între 13,3 și 14,8 kWh/100 km, în funcție de configurație și echipare. Prin lansarea acestei variante, constructorul german încearcă să ofere o alternativă mai accesibilă la modelele electrice compacte cu baterii mari, destinate inclusiv călătoriilor lungi. Modelul de serie a fost anticipat de conceptul Volkswagen ID.2all.

Echiparea Life adaugă pilot automat adaptiv, cameră pentru mers înapoi, senzori de parcare față-spate și oglinzi exterioare rabatabile electric. Tot standard sunt oferite conectivitatea Apple CarPlay și Android Auto, comenzile vocale, încărcarea wireless pentru telefon și podeaua reglabilă a portbagajului. Versiunea Style primește faruri IQ.LIGHT LED Matrix, blocuri optice spate 3D, sigle iluminate și o bandă luminoasă extinsă inclusiv pe portierele din față.
Habitaclul acestei configurații include scaune sport-confort, încălzire pentru scaune și volan, iluminare ambientală și climatizare automată pe două zone. Opțional, clienții pot alege un plafon panoramic, un sistem audio Harman Kardon și scaune reglabile electric, cu funcție de masaj.
Echipările Life și Style pot fi comandate, la rândul lor, cu acumulatorul de 37 kWh, cu prețuri care pornesc e la 29.195 de euro.
Gama va fi completată în 2027 de versiunea sportivă Volkswagen ID.Polo GTI. De asemenea, aceeași arhitectură va fi utilizată de viitorul SUV electric ID.Cross.
Volkswagen susține că familia sa de modele electrice urbane a strâns deja peste 70.000 de comenzi. Dintre acestea, aproximativ 25.000 sunt pentru noul ID.Polo.