Prima locomotivă Alstom Traxx intră în serviciul CFR Călători. Care a fost prima ei cursă?

Iveco și Toyota lucrează la un camion cu pilă de combustie pe hidrogen pe bani europeni. Promit o autonomie de peste 900 de kilometri

Audi dă în judecată un importator german pentru că aduce modele AUDI dedicate exclusiv Chinei

Risc de haos în transporturi: CNAIR cere de urgență Parlamentului să amâne implementarea TollRo pentru 1 aprilie 2027

Volvo va introduce mai multe butoane în interiorul viitoarelor modele, dar nu va renunța la ecrane

Cel mai lung tunel de autostradă construit până acum în România a fost străpuns. Stadiul fizic al lucrărilor pe A1 Margina - Holdea a depășit 75%
Cel mai lung tunel de autostradă construit până acum în România a fost străpuns. Stadiul fizic al lucrărilor pe A1 Margina – Holdea a depășit 75%
Taxiurile autonome vor fi din ce în ce mai răspândite în Europa. Bolt și Lucid vor aduce cel puțin 25.000 de vehicule autonome în marile orașe europene

McLaren se pregătește să renunțe la modelul hibrid Artura, începând cu anul 2028

Toyota pregătește camioneta Hilux pentru propulsia pe hidrogen. Autonomia va fi de 400 de kilometri

Cum scapi de condensul din farurile LED? Trucul simplu folosit de mecanici pentru a evita o factură de 800 de euro

Sistemul Autopilot al Tesla a provocat patru accidente mortale în ultima lună, rezultate cu șapte decese

Land Rover Defender se transformă în vehicul militar. Trei SUV-uri, prezentate la un eveniment militar din Marea Britanie
Foto | Land Rover Defender se transformă în vehicul militar. Trei SUV-uri, prezentate la un eveniment militar din Marea Britanie
Autostrăzi și aeroporturi pot fi închise fără știrea Ministerului Transporturilor. Instituția dorește schimbarea acestui mod de operare

Peste 18.000 de BMW Seria 5 produse în urmă cu patru ani ar putea avea probleme cu diferențialul spate

BMW a produs autoturismul cu numărul nouă milioane. Modelul simbolic este un BMW iX1
Foto | BMW a produs autoturismul cu numărul nouă milioane. Modelul simbolic este un BMW iX1
Soma Tóth, importator Jetour: Lansarea mărcii în România este un pas „extrem important (...) pentru marcă”. Strategia prin care Jetour vrea să atragă clienții români
Interviu | Soma Tóth, importator Jetour: Lansarea mărcii în România este un pas „extrem important (…) pentru marcă”. Strategia prin care Jetour vrea să atragă clienții români
Dacia Striker a intrat în producție la uzina din Turcia, în timp ce uzina de la Mioveni se confruntă cu probleme

Volvo prezintă planul său de dezvoltare accelerată: 13 mașini complet noi în următorii 3 ani, dintre care șase pentru China

Transportul mărfurilor periculoase pe șoselele României se va face după noi reguli. Abaterile grave pot duce la imobilizarea camioanelor

McLaren pregătește un rival hibrid pentru Ferrari Purosangue. SUV-ul de performanță va fi lansat în 2028

Volkswagen prezintă ID.3 GTI, primul GTI cu tracțiune spate. 326 de cai putere și autonomie de peste 600 km
Foto | Volkswagen prezintă ID.3 GTI, primul GTI cu tracțiune spate. 326 de cai putere și autonomie de peste 600 km
Tesla face primii pași în Moldova. Face angajări pentru noul showroom și centrul de service

Formula 1 anunță calendarul pentru 2027. Totuși, calendarul pentru sezonul în curs este incert

Mazda prezintă o actualizare pentru modelul 6e. Electricul vine cu un nou sistem de propulsie și sisteme îmbunătățite de asistență la conducere
Foto | Mazda prezintă o actualizare pentru modelul 6e. Electricul vine cu un nou sistem de propulsie și sisteme îmbunătățite de asistență la conducere
Nissan Kicks ajunge în Europa. Hibridul situat între Juke și Qashqai va fi produs la uzina din Marea Britanie

O regiune italiană interzice circulația mașinilor diesel cu normă de poluare Euro 5. De ce sunt vizate fix aceste motoare?

CNAIR a lansat aplicația TollRo. Ce trebuie să știe șoferii despre aplicația gratuită?

Volvo începe producția în serie a noilor camioane electrice cu autonomie de până la 700 de kilometri

Toyota patentează o idee pentru a face fotografii la volan fără să atingi telefonul

Jaguar Land Rover ar lansa o camionetă Defender realizată în SUA în colaborare cu Stellantis

Inchide