10 cele mai controversate concepte auto din ultimul deceniu – GALERIE FOTO

Autor: Oraan Mărculescu 03 iun. 2011 Dosar & Analize

În dorinţa de a fi avangardişti, cei de la Chrysler au prezentat la Salonul Auto Detroit 2008 un concept foarte ciudat de maşină de familie: Chrysler ecoVoyager. Conceptul a fost luat în derâdere, fiind considerat o încercare nereuşită de a-i conferi o tuşă sportivă unuia dintre cele mai cunoscute monovolumuri pentru familiile numeroase, Chrysler Voyager.

Chrysler ecoVoyager Concept - Detroit 2008

Proiectanţii s-au referit la ecoVoyager ca la o maşină futuristă, menită a le conferi pasagerilor senzaţii comparabile cu cele dintr-un avion particular. Însă, per ansamblu, forma aerodinamică se depărta prea mult de canoanele unei maşini de familie, pentru care contează în primul rând spiritul practic şi spaţiul foarte mare.

Evident, liniile acestui concept nu au fost adoptate pe nici un model de serie ulterior, doar propulsia alternativă, de tip fuel-cell, fiind cu adevărat de apreciat. Dintre toate conceptele Chrysler ale deceniului 2000-2010 (mare majoritate considerate foarte reuşite), acest ecoVoyager a primit cele mai puţine sufragii din partea publicului şi specialiştilor.

Vezi următoarele modele în paginile următoare


Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide