Noul model Dacia Sandero vs. rivalii de clasă mică

Autor: Oraan Mărculescu 21 sept. 2012 Dosar & Analize

Noul Nissan Micra a renunţat la stilul funky al precedentei generaţii şi a revenit la un aspect mai sobru, dar rămâne printre citadinele care pot fi numite ”simpatice”, atrăgând în special publicul feminin.

Modelul japonez este gândit în special pentru traficul urban, având o lungime mai mică de 3,8 metri, ceea ce înseamnă şi un ampatament cu peste 15 cm mai mic decât al noului Sandero, dar şi un portbagaj inferior.

Însă Micra e o maşină care pune accentul pe o echipare foarte bună şi pe un nivel mai bun al calităţii interiorului faţă de Sandero. Pe lângă asta, lipsa unui motor diesel din ofertă nu e neapărat un neajuns, deoarece micul benzinar de 1,2 litri, în 3 cilindri, demonstrează un consum foarte bun, aproape rivalizând cu un diesel.

Fiind o citadină îndreptată spre un public mai pretenţios, Micra are un preţ de pornire relativ ridicat, de 11.500 euro, care însă ascunde o echipare standard foarte bună, alături de o manevrabilitate excelentă în regim urban, dublată de consumul bun. În concluzie, Sandero şi Micra sunt suficient de diferite pentru a nu produce probleme în luarea unei decizii.

CE ALEGEŢI, NISSAN MICRA SAU NOUA DACIA SANDERO?

Să vedem alt rival pe următoarea pagină

Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide