Anunţul care îi va afecta pe toţi proprietarii de maşini din România

Autor: Gandul.info 05 feb. 2018 Știri auto
Anunţul care îi va afecta pe toţi proprietarii de maşini din România

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat că va demara un proiect împreună cu Registrul Auto Român (RAR) în vederea adoptării unui proiect prin care autovehiculelor grav avariate să le fie suspendată automat ITP-ul (Inspecţia Tehnică Periodică).

În cazul unei maşini care a suferit avarii grave se va suspenda ITP-ul, iar după efectuarea reparaţiilor va fi realizată o nouă verificare tehnică, informează ASF.

Mai mult, atunci când se vor deplasa la staţia ITP, şoferii vor fi obligaţi să facă dovada devizului de reparaţie, urmând ca inspectorii RAR să verifice dacă atelierul de reparaţii unde s-a efectuat lucrarea are autorizaţie pentru asemenea activităţi.

„Primul proiect se referă la efectuarea inspecţiilor tehnice de siguranţă pentru vehiculele cu avarii ale sistemelor de siguranţă rutieră. În Strategia pentru Siguranţa Rutieră, precum şi în Planul de implementare a acesteia, adoptate prin Hotărârea de Guvern nr. 755/2016, este prevăzută creşterea siguranţei rutiere prin îmbunătăţirea stării tehnice a parcului auto, iar una dintre măsuri presupune introducerea inspecţiei tehnice de siguranţă pentru repunerea în circulaţie a vehiculelor implicate în accidente rutiere majore.

Această măsură presupune ca unui autovehicul,ale cărui sisteme de securitate rutieră sunt grav avariate în urma unui accident, să i se suspende inspecţia tehnică periodică (ITP), urmând ca după efectuarea reparaţiei să i se efectueze o verificare a conformităţii stării tehnice. Dacă în urma acestei verificări, autovehiculul îndeplineşte cerinţele funcţionale şi dimensionale, inspecţia tehnică periodică (ITP) reintră în valabilitate. Această verificare va fi obligatorie doar pentru autovehiculele care au anumite tipuri de avarii ce pot pune în pericol siguranţa rutieră. Măsura va avea consecinţe asupra tuturor autovehiculelor”, transmite ASF.

Sursă: Gândul.info

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide