Cât costă BMW Seria 8 Cabrio în România

Autor: ProMotor 11 dec. 2018 Știri auto
Cât costă BMW Seria 8 Cabrio în România

Au fost anunţate preţurile pentru BMW Seria 8 Cabrio în România.

Modelul 840 xDrive Cabrio, echipat cu un motor diesel de 3 litri care dezvoltă 320 de cai-putere şi un cuplu maxim de 680 Nm, începe de la 110.730 de euro. Transmisia este automată – Steptronic cu 8 trepte, este prezent sistemul de tracţiune integrală xDrive, iar consumul mediu anunţat de către producător este de 6,3 litri la 100 km. Acesta realizează sprintul 0-100 km/oră în 5,2 secunde şi are o viteză maximă de 250 km/oră.

Modelul pe benzină M850i xDrive Cabrio este echipat cu un propulsor V8 de 4,4 litri care dezvoltă 530 de cai-putere şi un cuplu maxim de 750 Nm, iar preţul de bază este de 136.315 euro. Transmisia este automată cu 8 trepte, tracţiunea integrală xDrive este prezentă, iar consumul mediu anunţat este de 10 litri/100 km. Sprintul până la 100 km/oră este realizat în 3,9 secunde, iar viteza maximă este 250 km/oră.

Noul BMW Seria 8 Cabrio

Blocurile optice BMW Laserlight luminează şoseaua pe o distanţă de până la 600 de metri (faza lungă), soft-top-ul electric se închide sau se deschide electric în aproximativ 15 secunde, iar grila radiatorului cu direcţionare activă a fluxului de aer deschide şi închide prizele de aer în funcţie de nevoile de răcire ale motorului.

La interior, există un sistem de încălzire integrat în tetiere, lumini ambientale cu LED, scaune multifuncţionale cu reglaj electric, sistem de sunet Bowers and Wilkins Diamond şi aplicaţii de sticlă realizate manual şi integrate pe mânerul schimbătorului de viteze, pe controllerul iDrive şi pe butonul Start/Stop.

Totodată, noul Seria 8 Cabrio oferă habitaclul BMW Live Professional, cu un ecran tactil de 10,2 inchi şi un panou de instrumente complet digital, de 12,3 inchi, precum şi asistentul personal inteligent BMW.

Cu o lungime de 4.851 mm şi o lăţime de 1.902 mm, BMW Seria 8 Cabrio cântăreşte aproximativ 2 tone. 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide